Cele două gemene, înainte de a trece prin lunga serie de operații estetice
"Ne-ar plăcea să avem copii cu Ben", spuneau ele într-o înregistrare video. Dar înainte de a intra în detalii, ele aveau o dilemă pe care o exprimau fără ocolișuri - nu știau dacă pot rămâne însărcinate în același timp. "Nu știm sigur dacă este posibil... E o mică dilemă, nu?", spuneau ele. "O, Doamne, doar imaginează-ți dacă ești însărcinată... iar eu nu. Dar gândește-te dacă rămânem amândouă în același timp. La urma urmei, nu cred că putem face ceva. Aici lucrează natura, cred. Nu poți controla aceste lucruri", spuneau ele, nedumerite. "Dar ar fi minunat dacă am fi însărcinate în același timp. Chiar și dacă copilul meu s-ar naște în aceeași săptămână cu al tău", își făceau ele planul.


Un alt lucru care le-a creat o confuzie a fost relația dintre ipoteticii lor copii în condițiile în care ar avea același tată. "Oamenii ne-ar întreba dacă sunt veri? Nu știu... Asta chiar e fascinant. Ar arăta la fel? Mi se pare fascinant", a spus una dinte ele.

Gemenele au mai spus că dacă nu le iese acest plan, au luat în calcul și opțiunea de a concepe prin intermediul unei mame surogat, prin fertilizare in vitro și chiar varianta adopției. "Dacă nu putem rămâne însărcinate în același timp, poate că ăsta e drumul pe care trebuie s-o luăm", au spus ele.


Surorile au explicat de ce își doresc să rămână însărcinate simultan: "Vrem să experimentăm sarcina împreună. Vrem să avem corpuri la fel pentru că suntem atât de apropiate, întotdeauna vrem să fim împreună și să facem același lucru. De asta avem același iubit și vrem să fim amândouă însărcinate, este un lucru atât de frumos pentru orice mamă. Vom face asta. Dacă se întâmplă, se întâmplă, așa că vom vedea. Timpul va spune", au afirmat ele.

Gemenele au ținut să le răspundă celor care le-au criticat dur pentru decizia lor controversată de a face copii în același timp, cu același bărbat. "Știm că sunt mulți care sunt șocați, dar la urma-urmei, sunt corpurile noastre, e viața noastră. Alegem pentru noi, trebuie să ne respectați alegerea. Vrem să avem copii cu același bărbat și vrem să ne căsătorim cu același bărbat. Așa trăim noi. Suntem fericite că am găsit un tip pe care îl iubim și el ne iubește așa cum suntem", au replicat ele. "Relația asta este frumoasă. Ben a vorbit cu noi despre copii și este foarte bun cu cei mici. Credem că va fi un tată minunat", au punctat gemenele.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro