Medicii recomandă consumul de iaurt chiar şi de două ori pe zi
La rândul său, profesorul Dan Dumitraşcu, specialist în boli gastro-intestinale, a declarat în cadrul conferinţei că un consum redus de iaurt duce la distrugerea florei intestinale şi creşte riscul de boli gastro-intestinale: “Dacă ducem o viaţă săracă în consumul de iaurt este de aşteptat ca flora noastră intestinală să fie mai puţin diversă şi ca microbii care pătrund în intestine cu alimentaţia mai neglijentă să favorizeze apariţia unor simptome, cum sunt inflamaţia intestinală sau balonarea. Obiceiurile noastre alimentare ţin de educaţie. Consumul nostru de iaurt este redus, dar consumul de bere e mare, iar berea provoacă balonări. Pacienţii care au o dietă mai puţin echilibrată şi mai puţin bogată în consumul de iaurt prezintă riscul de a dezvolta boala intestinului iritabil. Această boală nu se complică, însă nu te lasă să trăieşti.”


Potrivit Mediafax, la conferinţa "Obiceiurile Alimentare ale românilor - între gust, siguranţă şi sănătate" specialiştii au discutat despre importanţa consumului de iaurt pentru sănătate şi efectele negative pe care le poate avea lipsa acestui aliment din dieta zilnică.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro