În zilele toride de vară poţi să apelezi la un meniu raw-vegan care necesită un timp scurt de preparare. Prin urmare, poţi să eviţi cuptorul şi să nu faci o căldură insuportabilă în casă.
Dr. Oz recomandă patru reţete vegane care sunt potrivite pentru zilele călduroase de vară când vrei ceva rapid, sănătos şi răcoritor. Astfel vei evita aragazul şi cuptorul ca să nu faci o căldură şi mai mare în casă.
Notează-ţi aceste patru reţete şi apelează la ele în această vară!
1. Budincă de chia pentru micul dejun
Este o budincă săracă în calorii şi nu ai nevoie de foc pentru a o prepara. În plus, o poţi consuma la micul dejun, dar şi ca desert în orice moment al zilei. Seminţele de chia pe care le găseşti în magazinele naturiste au un conţinut ridicat de minerale, vitamine şi acizi graşi omega-3, având capacitatea de a absorbi lichidul.
Ca să prepari o budincă de chia săţioasă şi sănătoasă ai nevoie de:
- un pahar cu lapte de vacă sau vegetal (soia, ovăz, migdale, orez)
- 2 linguri cu seminţe de chia
- 1 linguriţă cu miere de albine
- 1/2 cană cu zmeură proaspătă, pisată cu furculiţa.
Se lasă seminţele de chia în lapte timp de 10 minute până absorb întregul lichid şi se transformă într-o budincă.
Se amestecă zmeura cu mierea de albine şi se toarnă siropul peste budinca de chia.
2. Sandviş cu boabe de fasole şi avocado
Ca să prepari un sandviş săţios şi hrănitor fără să pierzi mult timp, Dr. Oz îţi recomandă următoarea combinaţie:
- 1 chiflă
- varză roşie, tăiată mărunt
- rondele de roşii
- rondele de ceapă roşie
- boabe de fasole roşie, călite cu în ulei cu ceapă (sau simple)
- o jumătate de avocado, feliat
- zeamă de lămâie
- sos de ardei iute.
Aceeaşi combinaţie de legume o poţi folosi şi pentru lipie.
3. Paste din dovlecei cu sos de avocado şi castraveţi
Aceste paste nu ai nevoie de fierbere, ci te vor răcori în zilele toride de vară.
Ai nevoie de:
- 1 dovlecel
- roşii cherry
- rucola
- zeamă de lămâie
- ardei iute.
Pentru sosul de avocado şi castraveţi ai nevoie de:
- 1 avocado foarte bine copt
- 1 castravete
- zeamă de lămâie
- 2 căţei de usturoi
- piper negru
- sare
- frunze de busuioc.
Dovlecelul poţi să feliezi subţire cu un curăţător de legume, sa-l sărezi şi să-l laşi la scurs până ce termini sosul.
Pentru a prepara sosul de avocado, mixează toate ingredientele rămase până obţii o pastă cremoasă.
Se amestecă sosul cu pastele din dovlecel şi se ornează cu frunze de busuioc.
4. Îngheţată de cocos cu fructe
Ai nevoie de:
- 400 mililitri de lapte de cocos
- 1/4 cană cu zahăr brun
- fructe congelate.
Laptele de cocos se mixează în blender cu zahărul, după care se toarnă în formele pentru ingheţată pe băţ. Înainte de a pune laptele se pun câteva bucăţi de fructe congelate în forme. Se lasă la congelator câteva ore.