Cum să fierbi corect lintea: indicaţii
În funcţie de dimensiunea şi culoarea bobului de linte, timpul de gătire va diferi foarte puţin, însă în mediu lintea nu are nevoie de mai mult de 30 de minute de fierbere. Lintea portocalie se fierbe cel mai repede!
1. Lintea se spală foarte bine.
2. Pentru a fierbe lintea ai nevoie de câte trei căni cu apă la fiecare cană cu linte. Astfel, dacă vrei să fierbi o cană cu linte vei folosi trei căni cu apă. Se pun apa şi lintea într-o cratiţă mare, deoarece lintea îşi dublează volumul pe măsură ce se fierbe. Se acoperă cu un capac şi se fierbe la foc mic timp de 15-20 de minute.
3. În timpul fierberii poţi să pui o jumătate de ceapă, usturoi tocat sau sare pentru a conferi o aromă lintei.
4. Lintea fiartă se poate consuma ca atare cu puţin ulei de măsline, zeamă de lămâie, pătrunjel şi alte legume. Sau o poţi fierbe deodată cu alte legume pentru a face obţine o tocăniţă delicioasă sau o poţi pasa cu blenderul pentru a obţine supă-cremă.
5. Dacă nu vrei să foloseşti lintea imediat, o poţi păstra la frigider câteva zile sau să o pui în pungi sigilate la congelator pentru a o avea la îndemână atunci când ai nevoie.
Reţete cu linte: supă-cremă de linte şi salată rece de linte cu fasole verde
Acum după ce ai învăţat să fierbi corect lintea, iată şi două reţete pe care le poţi face foarte uşor!
Supă-cremă de linte
Ingrediente
1 cană cu linte roşie 1 ceapă 2 căţei de usturoi 1 ardei roşu 1 morccov 1 linguriţă de curry 1/2 linguriţă de ghimbir proaspăt răzuit 1 linguriţă de chimen pudră sare de mare piper negru ulei de măsline zeamă de lămâie apă pătrunjel proaspăt (opţional) smântână (opţional).
Cum se prepară lintea
Se încinge uleiul în care se pun la călit ceapa, usturoiul, ghimbirul, chimenul şi curry.Apoi se adaugă ardeiul şi morcovul care se amestecă şi se lasă la călit câteva minute.
Înainte de a pune apa, lasă la călit şi lintea roşie împreună cu celelalte ingrediente.
Se acoperă toate legumele cu apă şi se lasă la fierrt maxim 30 de minute sau până ce lintea este fiartă.
Se mixează în blender şi se consumă cu smântână, crutoane şi pătrunjel tocat mărunt.
Salată rece de linte cu fasole verde
Ingrediente
1 cană de linte verde, fiartă; 2 căni cu fasole verde congelată, fiartă la abur; 2 ardei capia, tăiat mărunt.
Lintea se lasă la fiert în apă amestecată cu curry.
Fasolea verde se fierbe la abur într-un vas cu capac în care se pune apă doar de un deget.
Poţi să amesteci ingredientele sau le poţi aşeza pe farfurie şi să le stropeşti cu dressing-ul cremos din tahina.
Ingrediente pentru dressing
2 linguri cu pastă de susan; 1 linguriţă zeamă de lămâie; 1 căţel de usturoi pisat sau răzuit mărunt; 2-3 linguri cu apă, în funcţie de cât de cremos preferi dressing-ul; sare de mare; piper negru; pudră de ardei iute (opţional).