4 gustări sănătoase înainte de culcare. Îți potolesc foamea și te ajută să slăbești
Dietă & Fitness · Nutritie / 16.07.2019

Nu este recomandat să mănânci după ora 9 seara dacă vrei să slăbești. Este o regulă pe care o știm cu toții, dar de multe ori nu o respectăm.

Fie mâncăm prea mult sau alegem gustări nesănătoase, fie ne chinuim să mergem la culcare cu stomacul gol, din dorința de a slăbi. Niciuna dintre aceste variante nu este benefică pentru sănătate sau siluetă.

Te îngrași dacă mănânci înainte de culcare?


"Dacă îți este cu adevărat foame, indiferent de momentul zile și chiar dacă vrei să slăbești, este necesar să mănânci ceva", declară dieteticiana Erin Coates pentru popsugar.co.uk. "Corpul tău se pricepe să te anunțe când ai nevoie de nutrienți
", mai spune specialista. Singura problemă cu mâncatul noaptea este faptul că ai putea mânca din obișnuință, nu de foame, avertizează dieteticiana.

Soluția este să investighezi de ce mănânci seara: iei o gustare pentru că te simți stresat, îngrijorat sau plictisit sau chiar îți este foame?

Până la ce oră poți mânca pentru a slăbi?


"Îmi place să sugerez că bucătăria se închide cu cel puțin două ore înainte de culcare", spune Erin. Nu vrei ca sistemul tău digestiv să lucreze la capacitate normală în timpul nopții; în orele în care dormi corpul ar trebui să se concentreze pe odihnă, reparare și rejuvenare, nu pe digestie. Să mănânci chiar înainte de culcare și în special să mănânci ceva nesănătos îți afectează somnul și te face să te simți obosită dimineața.

Poți lua o gustare înainte de culcare din când în când, dar dacă îți este dificil să reziști două ore fără să mănânci, până la ora de culcare, ar trebui să reevaluezi cât mănânci în timpul zilei. Poate este necesar să adaugi mai multe fibre, proteine slabe sau grăsimi sănătoase pentru ca mesele tale să fie mai sățioase, recomandă specialista.

Care sunt cele mai bune gustări pentru seară?


Dacă îți este cu adevărat foame înainte de culcare, dieteticiana recomandă câteva gustări care nu te îngrașă. Iată ce să încerci:

Câteva caise deshidratate și ciocolată neagră cu 70% cacao

Atunci când îți este poftă de ceva dulce noaptea, ciocolata neagră te poate ajuta să-ți satisfaci pofta, oferindu-ți în același timp antioxidanți benefici precum flavonoidele. Și caisele conțin antioxidanți așa cum este triptofanul, care îți ajută organismul să producă melatonină (hormonul care ajută la reglarea ciclului de somn).

170 grame de iaurt simplu, o jumătate de banană și scorțișoară

Bananele îți oferă potasiu și magneziu, minerale care îți ajută musculatura să se relaxeze și te ajută să dormi. Iaurtul îți oferă proteine ce îți dau senzația de sațietate.

Un sfert de avocado pisat

Avocado îți potolește foamea datorită grăsimilor sănătoase pe care le conține și îți oferă nutrienți precum magneziu sau triptofan, care te ajută să dormi mai bine, spune specialista.

O lingură cu unt de migdale

"Migdalele sunt o sursă naturală de melatonină, hormonul care reglează somnul, dar și de grăsimi sănătoase care îți potolesc foamea", declară diteticiana Erin Coates.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro