10 activități interesante pe care nu trebuie să le ratezi în Koh Samui
Divertisment · Calatorii / 16.07.2019

Koh Samui este a doua insulă ca mărime din Thailanda, după Phuket și este localizată în Golful Thailandei (Golful Siam). Hotelurile cu decorațiuni aparte, palmierii și activitățile pe care le poți realiza transformă Koh Samui într-o destinație ideală pentru o vacanță relaxantă.

Indiferent dacă vrei să uiți complet de ritmul cotidian, să te răsfeți la spa, să te distrezi la petreceri sau să practici sporturi acvatice, Koh Samui are de oferit lucruri interesante pentru orice vizitator și merită să explorezi această destinație.

 
Iată ce poți face într-un concediu în Koh Samui:

 
1. Ia masa pe o plajă exotică

Koh Samui îți poate oferi o mare varietate de preparate delicioase, care vor corespunde tuturor gusturilor. Restaurantele se găsesc pe plajă, astfel încât vei putea îmbina experiența culinară deosebită cu peisajul aparte.

 
2. Petrece până dimineața

Petrecerile încep în Koh Samui de îndată ce soarele apune. Noaptea nu este deloc plictisitoare, ci toată insula este plină de viață. Barurile, plajele și restaurantele sunt pline de turiști care se distrează până la orele dimineții. Cele mai populare petreceri sunt: Full Moon, Black Moon și Half Moon.

 
3. Vezi un show care include crocodili

Călătoria ta în Koh Samui nu va fi completă dacă nu ai văzut și niște crocodili. În această zonă există foarte multe ferme care se ocupă de creșterea crocodililor. Există multe specii diferite, iar show-urile te vor captiva și îți vor da o doză suplimentară de adrenalină. Sunt organizate la fiecare fermă și de multe ori cei care le realizează își pun capul în gura crocodilului.

 
4. Relaxează-te la spa

După o ploaie foarte abundentă este ideal să mergi pentru un tratament special la spa. Te poți relaxa, în timp ce optezi pentru diferite variante de hidratare și un masaj pentru tot corpul. Poți alege între spa-uri independente și stațiuni create exclusiv pentru acest scop, în funcție de obiectivul călătoriei tale.

 
5. Mergi până în vârful muntelui

Dacă vrei să vezi priveliștea din Koh Samui de sus alege o motocicletă și urcă rapid sau optează pentru un safari care îți va arăta toate zonele importante ale insulei. Nu uita să vizitezi Pietrele Bunicii și ale Bunicului din Koh Samui.

 
6. Vizitează Parcul Ang Thong

Situat în nord-vestul insulei, parcul Național Ang Thong cuprinde 42 de insule fascinante, cu o apă foarte albastră și transparentă. Majoritatea insulelor sunt foarte aproape, permițând un acces rapid și oferind o priveliște cu totul specială. Poți observa munții din calcar, plajele cu nisip fin și alb, cascadele ascunse și lacurile care te invită să le explorezi.

 
7. Înoată la cascada Na Muang

Există foarte multe cascade interesante în Koh Samui. Poți începe cu Hin Lad și Wanorn. Cele 2 cascade Namuang sunt foarte populare. Nu vei uita prea curând o baie în această locație feerică.

 
8. Mergi pe mare în caiac

Dacă vrei să explorezi apele sclipitoare din Koh Samui caiacul este cea mai utilă opțiune. Se poate adapta atât călătoriilor pe cont propriu, cât și expedițiilor în grup și vei putea să te relaxezi în timp ce remarci peisajul și apusul soarelui.

 
9. Distrează-te la kitesurfing

Este unul dintre cel mai des practicate sporturi în Koh Samui. Apele nu sunt foarte adânci și nici nu adăpostesc pești răpitori, fiind locația ideală pentru kitesurfing.

 
10. Fă scufundări pentru a descoperi lumea subacvatică

În afară de peisajul de afară, cel de sub apă te va lăsa uimit. Vei avea un sentiment de liniște și relaxare în timp ce explorezi adâncimile albastre.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro