6 exerciţii simple care te relaxează după o zi stresantă la muncă
Exerciţiul nr. 4
Prin rotirea părţii inferioare a corpului se poate obţine o detensionare a spatelui şi a umerilor. Această mişcare este deosebit de utilă şi poate să fie făcută de oricine, indiferent de flexibilitatea corpului. Chiar dacă genunchii nu vor atinge în primă fază solul, nu acest lucru contează cel mai mult.
Întinde-te pe spate, adu mâinile la 90 de grade în forma literei T şi ridică genunchii către piept. Încet şi controlat, cu abdomenul încordat şi ambii umeri menţinuţi pe sol se duc genunchii lipiţi către stânga. Se roteşte doar partea inferioară a trunchiului în timp ce spatele şi umerii rămân pe sol. Gâtul se menţine într-o poziţie neutră sau întors către dreapta (partea opusă faţă de genunchi).
Încearcă să menţii ambii umeri pe sol, în special, umărul drept. În cazul în care genunchii nu se apropie de sol, se aşază mai multe perne/cărţi pentru a le oferi suport. Menţine poziţia timp de 1-4 minute, cu atenţia pe inspir şi expir, după care se repetă aceeaşi mişcare pe partea cealaltă.
Pentru începători, mișcarea se poate face ca și în imaginea de mai sus, cu un singur picior îndoit și celălalt întins.