Slăbit rapid: 9 alimente esenţiale în dietă
Dietă & Fitness · Dieta / De Ioana Maroşan, 21.07.2011

O cură de slăbire prin înfometare îţi afectează sănătatea, iar kilogramele se întorc la loc după ce vei începe să mănânci normal. Dacă vrei să slăbeşti sănătos trebuie să ţii cont de necesităţile corpului şi să-i asiguri nutrienţii!

O cură de slăbire prin înfometare îţi afectează sănătatea, iar kilogramele se întorc la loc după ce vei începe să mănânci normal. Dacă vrei să slăbeşti sănătos trebuie să ţii cont de necesităţile corpului şi să-i asiguri nutrienţii!

 

Ce rost are să te stresezi cu nume ciudate de cure de slăbire care promit că te scapă de o grămadă de kilograme când doar adoptarea unui stil de viaţă sănătos este soluţia eficientă. Dacă nu faci schimbările necesare în dieta ta şi nu eşti dispusă să renunţi sau să limitezi consumul unor alimente (de exemplu dulciuri, produse de panificatie, produse procesate, sucuri) care sunt sursa surplusului de kilograme cu care te confrunţi să ştii că vei fi într-o cură de slăbire permanentă toată viaţa.



Curele de slăbire nu fac decât să te întărâte şi mai mult să consumi din acel aliment care practic îţi este interzis. Nu mai bine îţi faci tu un plan de bătaie şi îţi treci pe o foaie câteva schimbări pe care trebuie să le faci în regimul tău alimentar? Odată ce vei face aceste schimbări este important să nu le consideri o povară şi să nu le priveşti ca o soluţie de moment, ci ca un stil de viaţă pe care îl adopţi începând de azi înainte.

Ce vei rezolva dacă adopţi un regim alimentar sănătos? Pe lângă un proces lent şi definitiv de slăbire vei preveni multe dintre bolile cronice cu care ne confruntăm în zilele noastre. Aşadar, vei scăpa de kilogramele care te incomodează fără să-ţi afectezi organismul, ci făcând alegerile alimentare corecte.

 

 

Ce trebuie să conţină dieta ta?


"Alimentul ideal, dacă ar exista, ar trebui să îndeplinească o serie de condiţii: să aibă valoare energetică mică, să fie concentrat din punct de vedere al nutrienţilor esenţiali (aminoacizi esenţiali, vitamine, minerale, acizi graşi polinesaturaţi esenţiali), să conţină fibre alimentare şi glucide complexe, să conţină o cantitate redusă de colesterol şi sare. Deoarece alimente ideale nu există, pentru a-şi menţine sănătatea, omul trebuie să consume o varietate de alimente care să aducă organismului nutrienţii de care acesta are nevoie"

, te sfătuieşte dr. Maria Niţescu, şef lucrări Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Iată o listă cu alimentele pe care specialista le recomandă ca obligatorii în meniul zilnic al unei persoane sănătoase:
1. Cerealele integrale;
2. Legumele colorate în verde închis, roşu, portocaliu;
3. Leguminoasele (fasole uscată, mazăre, năut, linte);
4. Fructele;
5. Laptele şi produsele lactate semidegresate sau degresate;
6. Uleiurile vegetale presate la rece (floarea soarelui, măsline, in, cânepă, rapiţă);

7. Carnea slabă de pasăre;
8. Peştele;
9. Nuci şi seminţe crude.

 

 

Ce trebuie să mănânci cât mai rar

 

  • alimente/băuturi răcoritoare ce conţin zahăr adăugat;
  • grăsimi solide (unt, untură, seu), inclusiv margarina ce conţine acizi graşi trans;
  • alimente preparate cu grăsimi saturate, grăsimi hidrogenate şi zahăr (prăjituri, patiserie, îngheţată);
  • produse de panificaţie şi cerealele rafinate (pâine albă, sortimente de panificaţie din făină albă, paste din făină albă, orez decorticat);
  • sare şi toate produsele procesate ce conţin sare (conserve în saramură, mezeluri, snacksuri etc);
  • băuturi alcoolice.


Dr. Maria Niţescu atrage atentţia asupra faptului că o alimentaţie sănătoasă nu înseamnă numai ce consumăm, ci şi cât consumăm, cum le combinăm, cum preparăm alimentele, de câte ori mâncăm  şi când mâncăm. "De asemenea, nu trebuie să uităm cât de importantă este activitatea fizică, unul dintre principalele ingrediente ale sănătăţii noastre, care ajută la reducerea semnificativă a riscului apariţiei bolilor cardiovasculare, a hipertensiunii arteriale, a accidentelor vasculare cerebrale, a diabetului zaharat al adultului şi a obezităţii”, explică specialista.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro