Nu reușești să mai slăbești? Poate nu ții cont de aceste 10 reguli simple
Când conștientizezi obiceiurile alimentare proaste ajungi să le controlezi mai ușor. Dacă nu reușești să mai slăbești, poate că îți pui singură piedici!
Sunt anumite lucruri pe care le facem zilnic fără să ne gândim că ele ar putea să ne influențeze procesul de slăbire. În monentul în care devii conștientă că este posibil să-ți sabotezi singură dieta, este mult mai ușor să faci schimbările necesare și să continui să slăbești sănătos.
Nu reușești să mai slăbești? Poate nu ții cont de aceste 10 reguli simple
Evită produsele low-fat
Un studiu apărut în publicația Journal of Association for Consumer Research arată că persoanele care consumă alimente etichetate ca ”sănătoase” nu se satură și au tenndința să mănânce mai mult. De asemenea, trebuie să știi că pentru a înlătura grăsimile dintr-un aliment, producătorii se bazează pe anumiți carbohidrați care se digeră rapid și generează foarte repede senzația de foame. Astfel că vei fi tentată să mănânci mai mult ca să te simți sătulă, iar acest lucru conduce la creșterea în greutate.
Încearcă să dormi 6-8 ore pe noapte
Numeroase cercetări au scos în evidență legătura directă dintre programul haotic de somn și îngrășat. Persoanele care dorm 5 ore pe noapte sau chiar mai puține, se pare că acumulează de două ori mai multă grăsime abdominală decât cele care au un program de 6-8 ore de somn pe noapte. Dacă nu dormi suficient vei simți că îți este foame tot timpul, deoarece lipsa somnului afectează producția cortizolului, un hormon care reglează apetitul culinar.
Nu consuma cafea pe stomacul gol
Poate că știi și tu persoane care susțin că nu pot să-și înceapă ziua dacă nu consumă o cafea imediat după trezire. Potrivit specialiștilor, acest obicei de a consuma cafeaua pe stomacul gol este deosebit de nociv. Când cafeaua ajunge în stomacul gol produce o cantitate mare de acid care poate să distrugă mucoasa stomacală și să provoace indigestie.
Nu deschide televizorul sau muzica atunci când mănânci
Specialiștii de la Universitatea din Vermont, SUA, au descoperit că persoanele supraponderale care au redus la jumătate timpul petrecut la televizor au ars zilnic cu 120 de calorii mai mult. O altă cercetare a arătat că cei care ascultă muzică în timp ce mănâncă au tendința de a mânca mai mult spre deosebire de persoanele care iau masa în liniște. Acest lucru se întâmplă pentru că atunci când ții mintea ocupată, ea nu realizează din vreme și nu apucă să te anunțe că ai mâncat suficient.
Nu merge la supermarket când îți este foame
Nu vei face decât să cumperi o mulțime de produse nesănătoase mânată de senzația acută de foame. Mai bine ia o gustare sănătoasă înainte de a porni la cumpărături pentru că astfel nu vei fi tentată să iei ceea ce nu trebuie și vei respecta cu ușurință lista făcută.
Renunță la sucuri
Știi deja că sucurile au multe calorii, iar dacă le consumi cu regularitate vei ajunge să te îngrași. Încearcă să nu le consumi zilnic și limitează-te la un pahar de suc pe săptămână. Numeroase studii au arătat că persoanele care reușesc să renunțe la sucurile acidulate scad în greutate mai ușor.
Renunță la desert după cină
Mulți dintre noi avem tendința de a consuma ceva dulce după masa de seară. Însă, potrivit nutriționiștilor, acest obicei poate să favorizeze creșterea în greutate. Dacă poftești la ceva dulce după masa de seara, este recomandat să consumi un ceai sau un pahar cu apă minerală.
Respectă un program al meselor principale
Cercetările arată că persoanele care iau prânzul târziu (între orele 15-16) slăbesc mai greu decât cei care obișnuiesc să mănânce de prânz la ora 13:30. De asemenea, este indicat să iei cina înainte de orele 20:00. Specialiștii susțin că este foarte important să respecți un program al meselor principale, deoarece nu apuci să ți se facă extrem de foame și mănânci mai relaxată, consumând asfel mai puține calorii.
Obișnuiește-te să începi masa cu o salată
Un studiu apărut în publicația Journal of American Dietetic Association arată că persoanele care obișnuiesc să consume zilnic salată de verdețuri (salată verde, kale, spanac, rucola, pătrunjel) fără dressing-uri hipercalorice se satură mai repede și vor consuma mai puține calorii la masa de prânz sau cină.
Încearcă să respecți porțiile
Când mănânci în oraș poate ai tendința de a consuma o cantitate mai mare de alimente, însă trebuie să știi că tocmai din acest motiv corpul va reține acele calorii în plus și vor ajunge ca depozite de grăsime. Dacă mănânci de două ori pe zi mese consistente, acestea nu vor înlocui cele cinci mese cu porții normale pe care ar fi trebuit să le ai în acea zi. Nu vei face decât să-ți încetinești metabolismul, astfel că vei începe să iei în greutate.