Nu trebuie să te înfometezi sau să renunţi la toate alimentele preferate dacă vrei să slăbeşti. Fă alegeri alimentare potrivite şi vei scăpa mai repede de kilogramele în plus!
Dietele restrictive nu te vor ajuta niciodată pe termen lung să slăbeşti şi să te menţii la greutatea corporală dorită. Cu mai multă atenţie asupra alegerilor alimentare pe care le faci şi mult mai multă mişcare se poate ajunge la efectul dorit. Iată câteva dintre alimentele care sunt pe placul tuturor şi câteva secrete ca să le consumi în siguranţă, fără să-ţi sabotezi dieta!
1. Alege sorbetul în locul îngheţatei
Îngheţata se numără printre deserturile favorite vara, însă ştiai că poţi să o înlocuieşti cu succes cu sorbetul care are mai puţine calorii? Astfel vei continua să consumi acest desert răcoritor, fără să existe frustrarea că nu poţi să-l savurezi, însă vei tăia din caloriile consumate. Dacă o porţie mică de îngheţată conţine 227 de calorii, aceeaşi cantitate de sorbet va avea numai 137 de calorii.
2. Alege ciocolata neagă în locul celei cu lapte
Ştim că îţi place ciocolata cu lapte mai mult, însă aceasta are un conţinut caloric mult mai ridicat. Prin înlocuirea ei cu cicolata neagră cu peste 70% cacao vei reduce foarte mult numărul caloriilor consumate. Ciocolata neagră de calitate are mai puţin zahăr şi multa cacao care este benefică pentru stimularea metabolismului şi pentru sănătatea inimii.
3. Alege tonul în suc propriu în locul celui cu ulei
Tonul în suc propriu este foarte versatil şi îl poţi folosi pentru a prepara salate delicioase. Acesta va avea mult mai puţine calorii spre deosebire de conserva de ton în ulei. O conservă de ton în ulei are 190 de calorii, în vreme ce tonul în suc propriu conţine doar 96 de calorii.
4. Alege popcornul în locul gustărilor cu nuci/alune prăjite
Popcornul simplu este mai puţin caloric decât nucile/alunele prăjite, iar atunci când pofteşti la ceva sărat este de preferat să alegi prima variantă. O porţie de nuci/alune prăjite conţine 607 calorii, în vreme ce una de popcorn are 375 de calorii.
5. Alege fructele proaspete în locul prăjiturilor
Dacă pofteşti la ceva dulce este mult mai indicat să consumi un fruct preferat care îţi va furniza fructoza pentru energie, dar şi o mulţime de vitamine şi minerale care de obicei nu se regăsesc în deserturile pline de zahăr. O prăjitură poate să aibă chiar şi 417 calorii, în vreme ce un fruct va ajunge doar până la 100 de calorii.
6. Alege terciul de ovăz în locul cerealelor muesli cumpărate
Prepară un terci din fulgi de ovăz cu puţin lapte şi presară peste el fructe proaspete pentru a obţine un mic dejun consistent şi hrănitor. Acesta va conţine mult mai puţine calorii spre deosebire de sortimentele de cereale muesli sau granola din comerţ. În plus, vei fi sigură de faptul că acesta nu conţine aditivi nocivi şi zahăr rafinat. O porţie de terci de ovăz cu fructe proaspete are 184 de calorii, în vreme ce sortimentele din comerţ pot să conţină până la 375 de calorii.
7. Alege chipsurile coapte din legume
Prepară acasă chipsuri coapte din diverse legume (cartofi dulce, sfecla roşie) pe care le poţi consuma în siguranţă, deoarece vor conţine 221 de calorii pe porţie, în loc de 536 cât au chipsurile obişnuite.