Special. 8 femei care au revoluţionat arta culinară. Află care sunt!

Casă şi familie / 19.03.2016

Într-un domeniu dominat de bărbați, există și femei care s-au remarcat, lăsându-și amprenta asupra gastronomiei mondiale.

Foodpanda.ro ne prezintă 8 femei care au revoluționat arta culinară, demonstrând că nu doar bărbații sunt cei mai buni bucătari.

Julia Child a atras milioane de fani, după ce a prezentat bucătăria franceză publicului american, demonstrând, în cadrul show-urilor culinare televizate, că diferențele dintre bucătarii amatori și cei profesioniști nu sunt foarte mari. În 1993, la 81 de ani, a devenit prima femeie inclusă de Institutul Culinar în Hall of Fame, iar trei ani mai târziu TV Guide a clasat-o pe locul 46 în topul celor mai bune 50 de vedete TV din toate timpurile. În 2000, Julia Child a primit cea mai mare distincție posibilă din partea statului francez, Legiunea de Onoare.


Cecilia Maria Simionescu, fiica lui Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române, este autoarea celei mai cunoscute cărți de bucate românești, care a fost publicată în sute de mii de exemplare, inclusiv în limbi străine. La începutul anilor '30, nemulțumită de cărțile de bucate pe care le găsea pe piață, aceasta s-a hotărat să demonstreze că gătitul poate fi o artă și a lansat o carte cu 10.000 de rețete culinare. Pentru că nu era sigură de succesul creaților gastronomice proprii, aceasta și-a ales un pseudonim care urma să devină o referință pentru gurmanzii din România: Sanda Marin.


Eugénie Brazier, supranumită Mère Brazier, este cea care a făcut parte din prima generație de bucătari care au reușit să obțină de două ori 3 stele Michelin, fiind și prima femeie care a obținut calificativul ”suprem” oferit de celebrul Ghid Roșu. Mère Brazier a transformat restaurantele Rue Royale și Col de la Luère în destinații culinare în sine, motiv pentru care a fost răsplătită de două ori cu 3 stele Michelin.

Abby Fisher, o fostă sclavă din Alabama, s-a remarcat la finele secolului al XIX-lea, când a publicat cartea de bucate ”Ce știe doamna Fisher despre bucătăria veche din sud”, fiind, probabil, prima femeie de origine afro-americană care a lansat o astfel de lucrare. Cartea lui Abby Fisher, publicată în 1881, este prima de acest gen care conținea rețete și tehnici de gătit soul food, mâncare tradițională afro-americană, în contextul în care, înainte de emancipare, sclavilor le era interzis să citească sau să scrie, iar rețetele și tehnicile lor de gătit erau transmise pe cale orală.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro