Şi bărbaţii au suflet. O iubire care s-a îmbogăţit cu o mare singurătate

Eşti atât de departe. Peste mine au trecut anii, iar tu ai întinerit. Da, în mintea mea ai rămas acolo, aşezată pe trotuar, cu genunchii la gură, în blugi strâmţi, tenişi albi. Pe faţa ta se aşternuse o umbră. Te gândeai la viitor. Erai atât de puternică. Tot viitorul se afla pe umerii tăi firavi, se odihnea în privirea limpede.
Ce s-a ales de timpul tău? Când s-a irosit? Ai rămas doar o imagine în memoria mea obosită. Totul s-a pierdut. Cuvintele tale, gesturile tale, săruturile tale. N-au reuşit să oprească nimic, să clădească ceva, să laşi puritatea ta drept moştenire.
Peste noi au venit generaţiile cu neliniştea lor, cu zgomot, foarte mult zgomot, cu irosirea lor. Tu te-ai retras într-un colţ de lume care mi-e necunoscut. Te strecori din când în când în visele mele şi mă bucuri sau mă întristezi.