Acum ştiu că vom trece ca o şoaptă prin această lume, că nu ne va auzi nimeni, iar dragostea noastră nu va mai valora nimic.
În nopţile în care veneam spre tine, în nopţile în care dormeam sub fereastra ta, aşteptând să mă chemi, atunci mă credeam stăpânul universului. Când te ţineam în braţe, mă îmbătam cu puterea tinereţii, cu o forţă pe care o credeam nesfârşită. Dar acum, s-a risipit. Chiar şi iubirea a devenit ceva banal, uşor de obţinut, uşor de cheltuit.
E mai bine că te-ai retras din lume, e mai bine că m-ai lăsat singur. Iubirea noastră s-a îmbogăţit cu o mare singurătate.