Am născut în vara anului trecut, iar evenimentul ăsta mi-a schimbat viața și a umplut de bucurie familia. Dincolo de bucuriile, dar și grijile inerente venirii pe lume a unui suflet nou, am acum o frământare suplimentară, generată de un comportament prea exhibat al soacrei mele.

La aproape 60 de ani cât are abia a descoperit și ea Facebook-ul și l-a umplut de poze ale fetiței mele. Mă deranjează și mă îngrijorează deopotrivă această atitudine, și nu știu cum s-o opresc, pentru că nicio discuție rațională pe care am avut-o cu ea nu a dus la vreun rezultat până acum.

Ca să înțelegeți de unde mi se trage senzitivitatea asta crescută cu privire la persoana mea și datele personale, vă povestesc pe scurt un eveniment neplăcut din viața mea de adolescentă. Când eram la liceu am avut un coleg care făcuse o pasiune bolnavă pentru mine și ajunsese să mă urmărească și să mă hărțuiască, încât a trebuit ca părinții mei să apeleze la poliție. Mi-a fost teribil de greu pentru că chestia asta mi-a otrăvit practic ultimul an de liceu, și așa destul de complicat din cauza examenelor. Viața de adolescent, așadar, s-a încheiat urât pentru mine, cu poze ale mele lipite prin WC-urile liceului sau cu inscripții porcoase făcute de același individ. Și acum, după zece ani, încă mai am coșmaruri relative la perioada aia.

Acum, ori de câte ori ne vizitează, soacra mea îi face poze copilei și apoi le postează pe Facebook, cu diverse comentarii. Evident că ea e mândră și o face cu dragoste, dar nu mă pot opri să nu mă gândesc că pot exista printre cei care privesc pozele fetei mele pe rețea, sau le mai și distribuie altora, oameni care au gînduri rele sau care pot să-i facă rău. Nu vreau ca fiica mea să se rușineze sau să aibă vreodată de suferit de pe urma acestei expuneri, supraexpuneri a imaginii ei în mediul virtual. Nu știm cum evoluează lumea, iar aceste instrumente de comunicare sunt totuși noi și insuficient explorate.

Știu că există oameni – printre care și soacra mea – care consideră că nu au nimic de ascuns, că nimeni nu are ceva cu ei, deci nu fac niciun rău dacă se mândresc cu copilul lor sau cu nepoții pe Internet. Teoretic așa este, nu suntem oameni răi, ne place să credem că nu avem dușmani, dar istoria mea personală mi-a demonstrat că nu trebuie să faci nimic ca să i se pună pata unui dezaxat pe tine și să-ți facă viața un coșmar.

Am discutat de multe ori și cu soacra mea, care tot timpul îmi spune că exagerez și că sunt prea speriată de bombe, că vorbesc hormonii din mine, nu rațiunea. Pare că nici soțul meu, care e mai rațional, nu reușește să înțeleagă gravitatea situației, și deși a încercat și el s-o facă să renunțe să mai împrăștie pozele copilului aiiurea, nu a reușit. Dar el s-a lăsat păgubaș mai repede, considerând că totuși nu e ceva atât de grav. În plus e mama lui, ce să-i facă?

Mi se pare că amândoi minimaliează riscurile și îmi bagatelizează ingrijorarea, crezând că de vină pentru asta este starea mea emoțională de după naștere. Dar eu știu că nu e așa, și asta mă frustrează și mai mult. Mi-ar fi de ajutor un sfat, nu știu cum să procedez și cum să o mai abordez pe soacra mea ca să-și revizuaisă comportamentul online.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.

Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.