Cum să previi cariile la copii?
1. Periajul dinţilor se face de două ori pe zi, cel mai important fiind seara înainte de culcare. „Dacă părintele va arăta copilului cum se spală pe dinţi, lăsându-i impresia că acest ritual este un lucru foarte amuzant, cel mic va imita cu plăcere. Chiar dacă doar roade periuţa şi nu-şi coordonează mişcările, va reuşi să cureţe parţial dinţii, iar părintele va trebui doar să termine jocul, completând curăţarea lor. Majoritatea copiilor sunt bucuroşi să ducă la îndeplinire sarcini de adult, dacă sunt încurajaţi, aceasta făcându-i să se simtă importanţi, valoroşi”, este de părere dr. Mihaela Dan.
2. Este necesar să mergi cu copilul la controale periodice, de două ori pe an.
3. Fluorizarea dinţilor făcută de medicul stomatolog.
4. Sigilarea dinţilor este o metodă nouă care protejează dantura copiilor cu vârsta între 6 şi 14 ani când sunt mai predispuşi cariilor. Această metodă se poate aplica şi pentru dinţii de lapte.
Două probleme frecvente pe care nu trebuie să le ignori
Cu toate că principalul motiv pentru care un părinte ajunge cu copilul la stomatolog este legat de apariţia cariilor, specialiştii avertizează asupra altor trei probleme care apar frecvent şi nu trebuie ignorate. Iată care sunt acestea:
Copilul tău scrâşneşte din dinţi?
Bruxismul reprezintă încleştarea sau măcinarea dinţilor şi este o afecţiune care-i poate distruge dantura copilului tău. ”Măcinarea dinţilor la copii poate provoca dureri ale maxilarului, dureri de cap şi uzura dinţilor. Consultă medicul stomatolog în cazul în care dinţii copilului încep să arate uzaţi sau în cazul în care copilul se plânge de sensibilitate a dinţilor sau durere”, avertizează dr. Andra Custura, medic stomatolog la clinica Andra Smile.
Copilul tău are respiraţia urât mirositore?
Acest lucru este foarte important, deoarece poate să ascundă o infecţie sau o problemă medicală mai gravă, deci tratamentul trebuie început cât mai repede. Igiena dentară deficitară, cariile dentare, sinuzita acută şi cronică, faringita sau alergiile sunt câteva dintre cauzele care favorizează apariţia respiraţiei urât mirositoare.Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!