Nu ai idee ce să mănânci la micul dejun ca să fie răcoritor? Descoperă cât de rapid poţi să-ţi faci un pateu de mazăre proaspătă care merge de minune cu pâine prăjită.
Nu ai idee ce să mănânci la micul dejun ca să fie răcoritor? Descoperă cât de rapid poţi să-ţi faci un pateu de mazăre proaspătă care merge de minune cu pâine prăjită.
Profită de mazărea verde care se găseşte la piaţă şi prepar-o în cât mai multe feluri. Pe lângă mâncărica de mazăre care este delicioasă, iată o soluţie pentru micul dejun.
Ai nevoie de:
- 1 cană cu mazăre proaspătă, fiartă puţin la aburi
- 1 cană cu boabe de năut, fierte
- 1 căţel de usturoi
- 1 lingură cu pastă de susan sau 2 linguri cu ulei de măsline extravirgin
- sare de mare
- piper negru
- zeamă de lămâie, după gust
- seminţe de coriandru, prăjite şi mărunţite
- fulgi de ardei iute.
Se amestecă toate ingredientele în robotul de bucătărie până obţii un pateu cremos. Dacă mai este nevoie, poţi să adaugi puţină apă pentru a obţine consistenţa dorită.