Guava - Sfaturi utile
Exista mai multe modalitati de a te bucura de acest fruct. Il poti savura ca atare cand fructul ajunge la maturitate si este copt, sau sub diferite forme.
Exista mai multe modalitati de a te bucura de acest fruct. Il poti savura
ca atare cand fructul ajunge la maturitate si este copt, sau sub diferite forme.
Cum iti poti da seama daca este copt? Daca reusesti cu usurinta sa strapungi
coaja fructului cu unghia, inseamna ca acesta este copt si bun de mancat. In
cazul in care unghia intra greu, atunci fructul nu este comestibil.
Guava este frecvent folosita pentru a da aroma bomboanelor, in gemuri,
jeleuri si marmelada. Reteta de gem este destul de simpla si la indemana
tuturor. Tot ce trebuie sa faci este sa tai fructul in cubulete mici si sa le
pui la fiert, pana bucatelele devin moi si se pot indeparta semintele. Dupa ce
au fost indepartate semintele, pune pulpa fructului inapoi la fiert, adauga
zahar si mesteca cu ajutorul unei linguri de lemn. Cand compozitia s-a ingrosat
suficient, indeparteaz-o de pe foc si toarn-o in borcane. Daca observi ca se
formeaza depuneri la suprafata, indeparteaza-le si apoi sigileaza
borcanul.
O alta metoda prin care poti beneficia de nutrientii acestui fruct este
sucul de guava. De asemenea, guava poate da o aroma deosebita salatelor de
fructe.