Ce beneficii obții dacă incluzi un ser cu vitamina C în rutina ta de îngrijire?
Sănătate · Dermato - venerologie / 18.09.2019

Dacă vrei să ai un ten neted și tânăr, fără acnee, pete pigmentare sau cu aspect tern, un ser cu vitamina C trebuie să devină elementul de bază al îngrijirii tale. Chiar dacă probabil consumi deja suficientă vitamina C nu ai cum să fii sigură că ajunge în piele, iar aplicarea directă este extrem de eficientă.

Vitamina C este un ingredient sigur pentru îngrijirea pielii. Majoritatea persoanelor pot aplica pe piele acest compus pentru o perioadă îndelungată fără să aibă parte de efecte adverse. În cazuri rare, un ten hipersensibil se poate înroși temporar, dar efectul va dispărea rapid. De asemenea, un ser cu vitamina C poate fi folosit în combinație cu retinoizi sau alfa hidroxi acizi.

 
Iată care sunt motivele pentru care trebuie să integrezi și tu un ser cu vitamina C în rutina ta zilnică de înfrumusețare:

 
1. Menține un nivel optim de hidratare

Magnesium ascorbyl phosphate, principalul derivat de vitamina C din seruri, are un efect hidratant de durată asupra pielii. Reduce ritmul de pierdere a moleculelor de apă și menține catifelarea tenului mai mult timp.

 
2. Luminează tenul

Vitamina C va reduce pigmentarea excesivă și netezește suprafața pielii, fiind un remediu excelent pentru combaterea aspectului tern. Îți vei recăpăta strălucirea tinerească a pielii numai prin utilizarea unui astfel de ser util.

 
3. Reduce roșeața și uniformizează nuanța tenului

Acest ingredient este foarte folositor pentru a controla afecțiunile dermatologice pe fond inflamator. În special pacienții afectați de rozacee au remarcat efectul rapid de calmare a pielii, deschiderea nuanței tenului și uniformizarea culorii de ansamblu a pielii timp de mai multe ore.

 
4. Diminuează aspectul cearcănelor

Un ser cu vitamina C va netezi ridurile fine de sub ochi și va menține pielea catifelată. Deși vitamina C este utilizată în mod special împotriva roșeții persistente, ea poate reduce și decolorarea sau nuanța albăstrui-verzuie asociată cu niște cearcăne persistente.

 
5. Stimulează producția de colagen

Colagenul este o proteină care se regăsește în organism, dar cantitatea disponibilă scade semnificativ pe măsură ce înaintezi în vârstă. Un nivel redus de colagen va favoriza apariția liniile fine de deshidratare și a ridurilor. Apelează și tu la un ser cu vitamina C pentru a preveni apariția semnelor de îmbătrânire.

 
6. Previne lăsarea pielii

Producția de colagen este strâns legată de elasticitatea și fermitatea pielii. În momentul în care cantitatea de colagen de la nivelul pielii scade și pielea va avea tendința de a se lăsa. Dacă aplici un ser cu vitamina C vei observa un efect de fermitate și menținerea conturului feței.

 
7. Te protejează de razele ultraviolete

Efectele nocive ale razelor ultraviolete se manifestă prin acțiunea radicalilor liberi, care pot deteriora aspectul pielii și pot provoca inclusiv cancerul de piele. Vitamina C are un efect antioxidant puternic și protejează pielea, eliminând radicalii liberi.

 
8. Calmează arsurile solare

În afară de reducerea roșeții, vitamina C accelerează și ritmul de regenerare la nivel celular. În acest mod va stimula refacerea pielii afectate de arsuri solare pentru ca tu să ai din nou tenul catifelat pe care ți-l dorești.

 
9. Asigură vindecarea rănilor

Vitamina C stimulează vindecarea mai rapidă a rănilor, previne infecțiile, inflamațiile, precum și apariția cicatricilor.

 
Cum alegi produsul potrivit

Stabilitatea unui ser cu vitamina C este afectată de două variabile: formula produsului și ambalajul.
 
Iată care sunt derivații de vitamina C care au un efect de durată:
- L-ascorbic acid;
- ascorbyl palmitate;
- magnesium ascorbyl phosphate.
 
Trebuie să citești lista de ingrediente a produsului și să te asiguri că formula nu conține deloc apă. În plus, este esențial să fie ambalat într-un recipient de sticlă, opac și etanș.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro