Maria Băsescu a trecut cu discreție prin turbulențele politice foarte puternice care i-au afectat familia
"Doamna Maria Băsescu s-a dovedit a fi un model de decență, bun-simț și răbdare. Primele apariții ale doamnei Iohannis exprimă aceeași decență, dar și ceva în plus: o carieră în învățământ, deci într-un domeniu nespectaculos pentru media, pe care o construiește temeinic, nemțește. Acest element poate fi un indiciu că doamna Iohannis va fi mai implicată social decât doamna Băsescu", estimează Alin Bogdan.
George Rîpă consideră că a venit momentul nu doar pentru un altfel de președinte, ci și pentru o altfel de Primă Doamnă: "Cred că deja intrăm într-o nouă epocă. Românii au aflat de la televizor despre faptul că Laura Bush, Michelle Obama sau Carla Bruni sunt active, se implică în societate, participă la acțiuni caritabile sau la evenimente mondene. Cred că a venit timpul ca și o soție de președinte român să facă asta. Nu cred însă că electoratul ar privi cu ochi buni implicarea soției în treburile statului. Românii știu pe cine au ales ca președinte. E bine să arăți că ai o familie frumoasă, dar nu e bine să arăți că familia e în politică cu tine. Asta a contat și la Victor Ponta, a cărui soție, tată-socru și numeroși verișori sau cumnați erau în funcții publice. Asta irită."
O Primă Doamnă mai activă anticipează și Alin Bogdan: "Doamna Maria Băsescu s-a dovedit a fi un model de decență, bun-simț și răbdare. Primele apariții ale doamnei Iohannis exprimă aceeași decență, dar și ceva în plus: o carieră în învățământ, deci într-un domeniu nespectaculos pentru media, pe care o construiește temeinic, nemțește. Acest element poate fi un indiciu că doamna Iohannis va fi mai implicată social decât doamna Băsescu."
"Însă, oricât de plăcută ar fi imaginea primei doamne, încrederea oamenilor în președinte nu poate fi determinată decât de activitatea acestuia", subliniază consultantul politic.
"Soția poate reprezenta rama care încadrează imaginea președintelui. Poate acoperi o tușă mai groasă, dintr-o margine, dar oricât de frumoasă ar fi rama, nu poate transforma un tablou de duzină într-un Monet", confirmă George Rîpă. "Cu siguranță va consolida o parte din popularitatea președintelui Iohannis. Poate avea acest rol în vremuri mai dificile pentru președinte, nu acum când încrederea în Klaus Iohannis depășește probabil 60 de procente", estimează el, remarcând totodată cel mai important indiciu care o definește pe soția viitorului șef al statului: "Carmen Iohannis mi s-a părut a fi un om cu picioarele pe pământ, cu bun simț. M-a suprins plăcut când a declarat că nu știe dacă va merge la București sau nu, asta arată că este atașată de profesia și de elevii săi. A fost însă o declarație care mie mi-a demonstrat că viitoarea Primă Doamnă înțelege foarte bine responsabilitățile pe care le va avea după 22 decembrie."