Zincul - mineralul frumusetii
Zincul este un tratament la indemana pentru mentinerea aspectului placut al pielii, parului, unghiilor si ochilor datorita multiplelor sale actiuni (antibacteriana, astringenta, antiinflamatoare, de protectie la nivelul pielii). Este numit mineralul frumusetii. Acesta este esential pentru sanatatea si elasticitatea pielii, care, de altfel, contine 20% din cantitatea de zinc din organism. Rolul sau este cu atat mai important cu cat ajuta la regenerarea tesuturilor, confera stralucire pielii si accelereaza vindecarea ranilor.
In acelasi timp, este un excelent filtru solar, protejeaza impotriva radiatiilor UV, fiind un ingredient de baza in compozitia cremelor pentru protectie solara. Eficienta zincului este recunoscuta si in tratarea unor afectiuni ale pielii, printre care dermatita si acneea. Astfel, dupa doua luni de administrare a unei doze zilnice de 30 de mg de zinc, pielea subiectilor afectati de acnee a devenit mai curata. Zincul este esential si pentru dezvoltarea normala a parului si unghiilor. Degradarea, lipsa stralucirii parului si incetinirea cresterii acestuia pot fi semne ale carentei de zinc. Ele pot fi remediate cu ajutorul suplimentelor alimentare cu zinc si prin folosirea unor sampoane pe baza de zinc. De asemenea, prin reducerea acizilor grasi de la nivelul pielii capului, zincul este un ingredient folosit cu succes in tratarea si combaterea matretii si a simptomelor asociate acesteia (iritatii si mancarimi ale scalpului). Unghiile subtiri, exfoliate, indica nu numai lipsa calciului, ci si pe cea a zincului, pentru ca acesta intervine in sinteza proteinelor, le asigura sanatatea si rezistenta si le mentine ritmul de crestere.
Vedere mai buna
Acuitatea vizuala depinde de cantitatea de zinc din organism. Vitamina A, a carei importanta pentru sanatatea ochilor este bine cunoscuta, devine mai eficienta daca se administreaza impreuna cu zincul. Afectiunile generale ale vederii pot fi imbunatatite daca timp de o luna se iau zilnic 30 de mg de zinc. De asemenea, pierderea vederii, datorata degenerarii retinei, stare care se agraveaza o data cu inaintarea in varsta, poate fi incetinita prin administrarea suplimentelor pe baza de zinc.
Topul alimentelor bogate in zinc include stridii, peste, moluste, carne, fasole verde, soia, oua, lapte degresat, arahide, unt de arahide, paine integrala si mustar. In cazul in care se opteaza pentru suplimente pe baza de zinc, este preferabil sa fie luate dimineata, imediat dupa trezire si sa se evite consumul de cafea cu doua ore inainte si dupa, deoarece aceasta reduce cu 50% capacitatea de absorbtie a organismului. Doza zilnica recomandata este de 15 mg pentru adulti, respectiv 30 mg in cazul femeilor insarcinate.