Studiu surprinzător: Consumul moderat de alcool te-ar putea ajuta să trăiești peste 90 de ani
Sănătate · Stiri / 23.02.2018

Un nou studiu a descoperit că un consum moderat de alcool este mai eficient chiar și decât exercițiile fizice pentru a crește speranța de viață în cazul persoanelor de peste 90 de ani.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că un pahar cu bere sau vin ar putea chiar să ne prelungească viața.

Studiul "90+", coordonat de Dr. Claudia Kawas, de la Universitatea din California, a descoperit că în rândul a peste 1600 de persone cu vârsta cuprinsă între 90 și 99 de ani, cei care au consumat aproximativ două pahare cu bere sau vin pe zi și-au îmbunătățit speranța de viață cu 18%, comparativ cu cei care nu consumau alcool.

"Nu am nicio explicație pentru asta, dar cred cu tărie că un consum moderat de alcool îmbunătățește longevitatea
", a declarat medicul Claudia Kawas în cadrul conferinței American Association for the Advancement of Science, unde au fost prezentate rezultatele studiului, potrivit housebeautiful.com.

Studiul, care a început în anul 2003, a mai descoperit că, în mod surprinzător, persoanele care erau supraponderale (dar nu obeze) în jurul vârstei de 70 de ani au trăit mai mult decât cele cu greutate normală sau subponderală.

"Nu este rău să fii slab când ești tânăr, dar este foarte rău să fii slab când ești bătrân
", a mai declarat medicul.

Nu în ultimul rând, menținerea unei vieți active se pare că prelungește speranța de viață. Participanții la studiu care își petreceau două ore pe zi pentru un hobby au fost cu 21% mai puțin predispuși să moară prematur. 

De asemenea, activitatea fizică între 15 și 45 de minute pe zi reduce riscul unei morți premature cu până la 11 procente.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro