Cercetătorii cred că metoda pe care au descoperit-o poate fi aplicată şi altor tipuri de cancer
Echipa americană, coordonată de cercetătorul Panos Anastasiadis, a reuşit să reseteze acele instrucţiuni genetice, stopând în acest fel dezvoltarea cancerului.
Testele de laborator, realizate pe celule umane, au demonstrat faptul că acele celule tumorale, provenind de la pacienţi cu cancer mamar şi de vezică, au redevenit "normale".
Coordonatorii studiului consideră că noua metodă va putea fi aplicată şi în cazul altor tipuri de cancer, cu excepţia celui cerebral şi al sângelui. Metoda ar trebui să fie eficientă însă în cazul cancerului pulmonar, unul dintre cele mai letale tipuri de cancer.
De asemenea, chiar dacă noua metodă - care nu a fost deocamdată testată în mod direct pe pacienţi umani - îi va ajuta pe bolnavi, aceştia vor avea nevoie în continuare de chimioterapie, scrie ziarul menţionat de Mediafax.
Studiul a fost publicat în revista Nature Cell Biology.
Foto: Hepta