Toamna – undă verde pentru intervențiile de îndepărtare a alunițelor
Aluniţele ne pot aduce un farmec aparte, dacă ne amintim de Marylin Monroe sau Cindy Crawford, dar, în acelaşi timp, acestea pot reprezenta pericole pentru sănătate şi trebuie supravegheate cu atenţie.
Dr. Alina Suru, medic specialist dermatologie în cadrul Columna Medical Center, ne atrage atenția că toamna este anotimpul recomandat pentru a face o operaţie de îndepărtare a aluniţelor, deoarece va trebui să eviţi expunerea la soare mai multe luni, aşa că nu ezita să-ţi faci o programare la doctorul dermatolog pentru o examinare dermatoscopică.Ce sunt, de fapt, aluniţele? Acestea reprezintă proliferări benigne ale unor celule numite melanocite şi sunt cele mai des întâlnite formațiuni la nivelul pielii. Cu toții avem nevi melanocitari (alunițe), în medie 20-40 la numar.
Ei apar începând cu vârsta de 2-3 ani și numărul lor se stabilizează pe la 30 de ani, fiind influențat de expunerea la soare, dar și de factori hormonali (pubertate/sarcină). Apar ca niște macule (pete) de dimensiuni mici (de obicei sub 6 mm), cu timpul transformându-se în papule/noduli.
Culoarea variază de la roz/crem la maro și chiar negru. Ne putem evalua singuri alunițele periodic utilizând o regulă simplă ABCDE. Ce trebuie să urmărim:
Asimetrie – o leziune simetrică devine asimetrică;
Borders (margini) nete ce devin neregulate;
Culoare- apariția mai multor culori la nivelul leziunii;
Diametrul > 6 mm;
Elevație - creșterea pe verticală a leziunii.
Dacă apar modificări în această structură, trebuie să ne adresăm medicului dermatolog, pentru un consult clinic. Nu uita că prevenţia este cea mai importantă acţiune pentru sănătatea ta!