Medicamente care interactioneaza cu soarele
Sănătate · Medicina generala / 22.07.2010

Fotosensibilitatea indusa de medicamente se refera la reactiile cutanate anormale care apar ca rezultat al interactiunii dintre o substanta chimica dintr-un anumit medicament si expunerea la radiatiile solare.

Fotosensibilitatea indusa de medicamente se refera la reactiile cutanate anormale care apar ca rezultat al interactiunii dintre o substanta chimica dintr-un anumit medicament si expunerea la radiatiile solare. Leziunile cutanate apar numai la nivelul regiunilor corpului expuse la lumina. Afla care sunt cele intalnite tipuri de reactii cutanate cauzate de fotosensibilitatea indusa medicamentos.

Dermatita fototoxica (reactii de tip arsura solara)


Tabloul clinic este cel al unei arsuri solare tipice, cu eritem (regiuni rosii), edem si in anumite cazuri chiar vezicule si bule. Cel mai adesea se vindeca, lasand in urma zone hiperpigmentate.


Printre cele mai frecvent utilizate medicamente care pot produce astfel de reactii se numara:
  • antibiotice (doxiciclina, tetraciclina, ciprofloxacin, sulfonamide);
  • medicatie cardiaca (amiodarona, chinidina);
  • diuretice (furosemid, tiazide);
  • antiinflamatoarele nesteroidiene (diclofenac, piroxicam, ibuprofen, ketoprofen);
  • retinoizi (isotretinoin);
  • anxiolitice;
  • antidepresive;
  • citostatice;
  • altele (vitamina B6, ranitidina, clorochina, chinina).
 
Cand agentul incriminat a fost administrat pe cale generala, leziunile apar la nivelul tuturor ariilor expuse la soare. Daca este vorba de un medicament aplicat local, reactia va aparea numai la locul de aplicare.


Dermatita fotoalergica (reactii de tip eczema)


Aspectul clinic este foarte diferit de cel din reactiile fototoxice, mimand de cele mai multe ori o dermatita alergica de contact. Se manifesta prin aparitia de papule, vezicule, scuame si cruste, insotite de prurit la nivelul zonelor afectate.

Cele mai comune medicamente care cresc riscul de dezvoltare a unei dermatite fotoalergice sunt:
  • creme cu factor de protectie (avand intre ingrediente acid para-aminobenzoic, cinamati sau salicilati);
  • parfumuri (pe baza de mosc, ulei de bergamota, lemn de santal);
  • antibiotice (clorhexidina, hexaclorofen, triclosan, sulfonamide);
  • antifungice;
  • altele (clorpromazina, ketoprofen, chinidina).

Modificari pigmentare (melasma)


Termenul de melasma se foloseste pentru a denumi petele maronii cu contur neregulat, accentuate de soare, care apar la anumite persoane la nivelul fetei. Cele mai comune localizari sunt fruntea, obrajii, zona de deasupra buzei superioare si barbia. Predispozitia genetica joaca un rol important in aparitia acestei afectiuni, aproximativ 30% din paciente avand istoric familial de melasma. Afectiunea se poate asocia cu sarcina (avand ca trigger modificarile hormonale survenite in aceasta perioada), cu administrarea anumitor medicamente sau poate fi idiopatica. Expunerea la soare este o conditie esentiala pentru dezvoltarea melasmei.


In ceea ce priveste medicamentele, riscul de aparitie a melasmei creste in cazul utilizarii contraceptivelor orale, a medicamentelor de substitutie hormonala folosite de femei dupa varsta menopauzei (numai combinatia de estrogen si progesteron provoaca melasma, aceasta neaparand in cursul tratamentelor pe baza de estrogeni fara progesteron), a hidroxiclorochinei si la barbatii cu cancer de prostata aflati in tratament cu dietilstilbestrol. Riscul este mai crescut in cazul persoanelor cu piele mai inchisa la culoare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro