A apărut un nou supliment cu omega-3, uleiul de krill, care ar fi superior celui de peşte, după cum susţin experţii. Află de la celebrul Dr. Oz ce este acest ulei şi cum te ajută el!
A apărut un nou supliment cu omega-3, uleiul de krill, care ar fi superior celui de peşte, după cum susţin experţii. Află de la celebrul Dr. Oz ce este acest ulei şi cum te ajută el!
Acizii graşi omega-3 sunt recunoscuţi pentru efectul protector pe care îl au asupra organismului. Majoritatea cercetărilor de până acum au demonstrat că aceste grăsimi sănătoase protejează inima de boli, ne apără de cancer, depresie şi împiedică apariţia inflamaţiilor în corp. Trebuie să ştii că acizii graşi omega-3 au trei componente esenţiale: acid eicosapentenoic (EPA), acid docosahexenoic (DHA) şi acid alfa-lipoic (ALA), explică Dr. Oz care susţine că primele două categorii sunt cele care se absorb mai uşor în organism. Cele mai bune surse de acid eicosapentenoic (EPA) şi acid docosahexenoic (DHA) sunt cele marine, în vreme ce acidul alfa-lipoic (ALA) se regăseşte în nuci, soia, avocado, ulei de măsline, seminţe de in.
Din cauza poluării apelor şi a pericolului ridicat de contaminare a peştilor cu toxine, cercetătorii vin cu o soluţie, înlocuind uleiul de peşte din sumplimente omega-3 (extras în special din somon, cod, ton) cu uleiul de krill, nişte crustacee mici asemănătoare cu creveţii şi care sunt principala hrană a balenelor din Oceanul Antarctic.
De ce este mai bun uleiul de krill decât cel de peşte?
Potrivit specialiştilor, uleil de krill este superior ca nutrienţi celui de peşte care era folosit până acum în suplimentele cu omega-3. Iată care sunt avantajele acestui nou tip de ulei:
1. Aceste crustacee care seamănă cu creveţii nu conţin toxine, metale şi pesticide, spre deosebire de peştii mari.
2. Spre deosebire de uleiul de peşte, uleiul de krill are o structură care face ca substanţele nutritive din el să fie mult mai uşor de absorbite.
3. Uleiul de krill conţine în plus faţă de uleiul de peşte un antioxidant puternic numit astaxantină, care împiedică oxidarea acidului eicosapentenoic (EPA) şi a acidului docosahexenoic (DHA).
4. Un studiu realizat în anul 2007 şi apărut în publicaţia American College of Nutrition arată că prin administrarea zilnică a 300 miligrame de ulei de krill este redus riscul de inflamaţii în cazul persoanelor care au probleme cu inima şi cu artrita.
5. Uleiul de krill creşte nivelului colesterolului bun (HDL) şi scade trigliceridele.
De reţinut! Spre deosebire de uleiul de peşte care a fost îndelung cercetat, uleiul de krill nu are la activ atât de multe studii. Cercetătorii au subliniat că sunt necesare mai multe studii realizate pe subiecţi umani, însă până acum uleiul de krill s-a dovedit a fi sigur şi eficient pentru organismul nostru.