Cu cât află mai multe lucruri, cu atât mai evident devine că schizofrenia este mai complexă decât se credea. Nu există nicio cauză cunoscută a schizofreniei. Este probabil rezultatul unei interacțiuni complexe a zeci de factori diferiți, inclusiv seturi de gene, bacterii intestinale, componente neurologice, sociale, psihologice și de mediu.

Ca toate celelalte boli mintale, schizofrenia are o incidență mai mare când este prezentă în arborele genealogic. O persoană care are în familie cazuri de schizofrenie prezintă un risc mai mare de a dezvolta această afecțiune. Această corelație este valabilă pentru orice tulburare mentală. Riscul schizofreniei în cadrul populației generale este mai mic de 1%. Persoanele care au o rudă apropiată care suferă de schizofrenie sunt mai susceptibile de a dezvolta tulburarea decât persoanele care nu au niciun pacient în familie. Un copil al cărui părinte are schizofrenie are un risc de aproximativ 10% de a dezvolta afecțiunea. Un geamăn identic al unei persoane cu schizofrenie este supus celui mai mare risc - 40-65% - de a dezvolta boala. Persoanele care au rude de gradul doi (unchi, bunici sau veri), ce suferă de această boală, dezvoltă schizofrenie mai des decât populația generală.

Cercetătorii continuă să examineze factorii genetici și seturile de gene corelate cu schizofrenia. Genele unei persoane sunt moștenite de la părinții săi, ai părinților săi de la bunicii săi și așa mai departe. Se pare că zone ale anumitor gene, mutații genetice și anumite seturi de gene sunt implicate în schizofrenie. Dar este important de observat că nu există o singură genă sau o singură mutație genetică implicată în schizofrenie. Cercetările recente au constatat că aceste diferențe genetice implică sute de gene diferite și mutații genetice, perturbând dezvoltarea creierului.

În plus, factori precum dificultățile prenatale (foametea intrauterină, infecțiile virale), complicațiile perinatale par să influențeze dezvoltarea schizofreniei. Cu toate acestea, nu se știe cum se transmite predispoziția genetică. Nu se poate anticipa cu exactitate dacă o persoană va dezvolta sau nu tulburarea.

Alte studii recente sugerează că schizofrenia ar putea rezulta când o anumită genă care este responsabilă pentru producerea unor substanțe chimice importante pentru creier (în special dopamina) nu funcționează corect. Această problemă poate afecta partea creierului implicată în dezvoltarea abilităților de funcționare. Cercetările privind această genă și genele asociate nu s-au încheiat, deci nu este încă posibilă utilizarea informațiilor genetice pentru a prezice cine va dezvolta afecțiunea.

În plus, probabil că este nevoie de mai mult decât o genă pentru a provoca tulburarea. Oamenii de știință sunt de părere că interacțiunile dintre gene și mediu sunt necesare pentru ca schizofrenia să se dezvolte. Mulți factori de mediu pot fi implicați, cum ar fi expunerea la virusuri sau malnutriția înainte de naștere, problemele în timpul nașterii și alți factori psihosociali care nu sunt cunoscuți.

Cunoștințele de bază despre chimia creierului și legătura cu schizofrenia se extind rapid. Neurotransmițătorii, substanțele care permit comunicarea între celulele nervoase, ar putea fi implicați în dezvoltarea schizofreniei. Este posibil, deși nu este încă sigur, ca tulburarea să fie asociată cu un dezechilibru al sistemelor chimice complexe din creier, care implică probabil neurotransmițătorii glutamat și dopamină.

Datorită progreselor în neuroimagistică și în înțelegerea noastră asupra schizofreniei, cercetătorii pot studia funcționarea creierului în timp ce desfășoară activități. Au existat multe studii care au descoperit anomalii ale structurii creierului persoanelor cu schizofrenie. De exemplu, cavitățile umplute cu fluid în centrul creierului sunt mai mari la persoanele cu schizofrenie. Creierul persoanelor care suferă de această boală are de obicei mai puțină materie cenușie.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!