Cat de sanatoasa este apa pe care o bem?
Sănătate · Medicina generala / De Otilia Ignat, 10.09.2008

Sanatatea noastra depinde si de calitatea apei pe care o bem, lucru pe care il cunoastem, deja, foarte bine. Apa de la robinet, imbuteliata, filtrata, tratata sau mineralizata?

Sanatatea noastra depinde si de calitatea apei pe care o bem, lucru pe care il cunoastem, deja, foarte bine. Apa de la robinet, imbuteliata, filtrata, tratata sau mineralizata? Care este cea mai buna si cand ar fi cel mai bine sa consumam un anumit tip de apa, in detrimentul alteia?

Apa de la robinet


Hai sa ne prefacem ca vorbim, in Romania, despre o apa de calitate, verificata, controlata. Practic, doar in marile orase si la munte, unde sursele de apa sunt captari din izvoare de adancime, se poate vorbi despre o apa buna de baut, direct de la robinet. Teoretic, apa de la robinet trebuie sa fie fara impuritati, lipsita de germeni si bacterii, fara reziduuri (petroliere) si cu minimum de nitriti, clor si calcar.


Marea problema a apei de la robinet o reprezinta clorul si nitritii. Acestia din urma sunt cei mai daunatori, deoarece acumularea lor in organism reduce capacitatea celulelor de a asimila oxigen. Oricum, din cauza chimicalelor folosite in agricultura, inghitim - cu si fara voia noastra - cantitati mari de nitriti.

A doua problema o reprezinta clorul, folosit pentru purificarea apei. Ultimul inamic, calcarul. Depunerile de calcar despre care se vorbeste in reclamele pentru aditivi buni pentru masina de spalat se produc si in organismul nostru. Iar noi nu putem folosi solutii anti-calcar! La aceasta se adauga infestarea cu pesticide, antibiotice si diferite alte reziduuri. Solutia: filtrele de apa.


Apa de la robinet devine cu totul altceva dupa ce a fost filtrata, fiind curatata de toate "adaosurile" mentionate mai sus. Insa filtrele trebuie schimbate periodic, pentru a mentine eficacitatea lor.

Apa de la robinet este buna pentru gatit, spalat, chiar si pentru baut, dar este total contraindicata copiilor. In cazul in care aceasta reprezinta singurul tip de apa la care ai acces, este obligatoriu sa o lasi 24 de ore intr-un recipient pentru decantare, iar apoi sa o fierbi timp de 15 minute. Doar dupa acest tratament apa devine potabila pentru cei mici. Gustul este destul de rau, dar poate fi imbunatatit daca adaugi o lingurita cu suc de portocale sau cateva picaturi de suc de lamaie.


Apa imbuteliata


Nici aceasta varianta nu este lipsita de inconveniente. Fabricarea, imbutelierea propriu-zisa, transportul, ca sa nu mai vorbim despre pet-urile folosite, sunt tot atatea agresiuni asupra mediului. Si nu este putin lucru. Avantajele sunt calitatea perfecta si constanta a apei.

Iti recomand sa cumperi apa imbuteliata pe a carei eticheta este specificata clar firma producatoare, certificatul de garantie, dar, mai ales, sursa de unde provine apa. Gustul apei imbuteliate – in esenta, o apa minerala naturala, cu sau fara adaos de dioxid de carbon - este dat de proportia si concentratia mineralelor din ea. In principal, este vorba despre saruri de sodiu, calciu si sulf, la care se adauga magneziu, calciu, clor si ale minerale rare, in cantitati mici. Cea mai potrivita, mai ales pentru un consum de lunga durata, acasa sau pentru copii, este apa plata, cea fara adaos de dioxid de carbon, care sa aiba o concentratie cat mai mica de minerale.


Pe etichetele apelor minerale exista specificatia "reziduu uscat la 1000 de mililitri". Daca valoarea acestui indicator este mica (prin comparatie intre mai multe marci, de exemplu), avem o apa de buna calitate, care poate fi consumata cu incredere. Valorile ideale ale reziduurilor sunt situate sub 100 de miligrame la litru. Pentru consum curent, nu sunt recomandate apele cu acest indicator mai mare de 300 de miligrame la litru, acestea fiind ape puternic mineralizate, care au nevoie de recomandarea medicului si care se consuma pentru perioade strict limitate de timp.

Apa minerala


Cei mai multi dintre noi suntem consumatori de apa minerala. Daca se inscrie in limitele de concentratie minerala descrise mai sus, sunt ideale pentru sanatate. Aduc un aport constant de minerale esentiale: magneziu, calciu, sulf, zinc, sodiu si potasiu. Recomandata este, evident, apa plata, deoarece adaosul de dioxid de carbon nu aduce nici un fel de beneficii, in afara satisfactiei gustative.

Punem punct subiectului, dar nu inainte de a-ti aminti cateva aspecte esentiale:

1. Bea apa - minimum doi litri pe zi.
2. Bea apa inainte sa iti fie sete.
3. Bea apa la o temperatura apropiata de cea a mediului.
4. Ai grija ce faci cu pet-urile, dupa ce apa din ele a fost consumata. Recicleaza!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro