Care este legătura dintre cuiele ruginite și tetanos
Sănătate · Medicina generala / 08.06.2019

Atunci când te gândești la tetanos, îți vine în minte un cui ruginit? Ei bine, această asociere ar putea fi puțin învechită, deoarece tetanosul nu are nimic de-a face cu rugina în sine. Iată care este legătura dintre cuiele ruginite și tetanos!

Poți lua tetanos de la cuiele ruginite?


Tetanosul este o infecție gravă cauzată de bacteria Clostridium tetani. Această bacterie se găsește în mediul înconjurător, în locuri precum sol, praf și fecale. Bacteria tetanosului poate infecta organismul prin răni deschise, în special răni adânci, potrivit specialiștilor în sănătate. Natura rănii este cea mai periculoasă. Orice obiect care conține bacteria, indiferent dacă este ruginit sau nu, poate penetra pielea și construi un tunel pentru ca bacteriile să ajungă în corp. 

De ce asociază atât de mulți oameni cuiele ruginite cu tetanosul?


Cumva, cineva a asociat această imagine de a călca pe un cui ruginit cu infecția cu tetanos. Imaginea a reprezentat probabil o încercare de a transmite ideea că un cui ruginit se află într-un mediu murdar, unde se regăsesc aceste bacterii. Dar într-un fel a devenit independentă această asociere.

Mediul nu trebuie să fie vizibil murdar pentru ca o persoană să fie contaminată cu această bacterie. De exemplu, au existat cazuri în care oamenii au contractat infecția după ce s-au tăiat la mână cu un cuțit de bucătărie. În mediul înconjurător, Clostridium tetani se află în stare inactivă în formă de spori, unde poate supraviețui unor condiții extreme pentru perioade lungi de timp, atât timp cât este prezent și oxigenul. Dar când sporii își croiesc drum adânc în corpul unei persoane, alimentarea cu oxigen este întreruptă.

Această lipsă de oxigen dă viață bacteriilor. Trezite în organism, bacteriile se înmulțesc și produc o toxină periculoasă care este transmisă prin corpul unei persoane prin intermediul sângelui. Această toxină, nu bacteria în sine, provoacă tetanosul.

Tetanosul poate fi evitat în cele mai multe cazuri prin vaccinare. Copiii ar trebui să primească o serie de vaccinuri care să le protejeze organismul împotriva bacteriilor, iar adulții ar trebui să își refacă anumite vaccinuri la fiecare 10 ani. Ar trebui să fii atent și la obiectele cu care intri în contact, mai ales atunci când ai deja o rană deschisă. Încearcă să o acoperi și să o protejezi pentru a micșora riscul pentru orice infecție. În cazul unei leziuni prin penetrare, doctorul va recomanda un alt vaccin dacă nu ai mai făcut unul de peste cinci ani.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro