Sănătate. Access Bars, o nouă terapie care te eliberează de stres

Medicina alternativa / 10.01.2016

Este o metodă care te ajută să schimbi în bine tot ceea ce-ţi doreşti. Mii de oameni din întreaga lume folosesc acest procedeu energetic.

Românii se numără printre europenii destul de mulţumiţi de viaţa lor, la mijlocul clasamentului, aşa cum arată studiul realizat de Eurostat privind gradul de fericire al membrilor UE. Dintre români, cei mai mulţumiţi sunt tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, gradul lor de mulţumire scade, ajungând la 6,2 în cazul persoanelor de peste 75 de ani.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, într-un context în care suntem acaparaţi de punctele de vedere ale familiei, grupului de prieteni, societăţii, religiei, ajungem să realizăm că nu mai ştim cine suntem şi cum ar vrea să arate viaţa noastră. Toate aceste puncte de vedere pe care ni le-am însuşit ne împiedică să ne deschidem spre infinitatea de posibilităţi spre care poate evolua viaţa noastră.


Terapia Access Bars este o metodă care te ajută să schimbi în bine tot ceea ce vrei să schimbi în viaţa ta. Mii de oameni din întreaga lume folosesc acest procedeu energetic ce conţine 32 de puncte diferite pe cap care, atunci când sunt atinse uşor, te vor asista în eliberarea deciziilor pe care le-ai făcut solide legat de orice aspect al vieţii tale pe care nu crezi că îl poţi schimba. Andra Custură, facilitator acreditat Access Bars îţi explică ce înseamnă cu adevărat această terapie şi cum funcţionează ea.


”Fiecare gând, idee, atitudine, decizie sau convingere finală limitează capacitatea noastră de a crea în acea zonă a vieţii noastre. Aţi încercat vreodată să vorbiţi cu cineva care îşi susţine o anumită idee? Este ca şi cum aţi încerca să treceţi printr-un zid de cărămidă. Orice ai decis face că fluxul de energie să nu mai circule prin corp, ceea ce duce la stres, insomnii, nervozitate. Prin Bars noi ne curăţăm de toate convingerile/ tiparele/ punctele de vedere şi toate informaţiile luate din exterior cu care ne-am identificat şi le-am stocat în noi şi care de fapt ne blochează să creăm ceea ce ne dorim în viaţă. Cu cât curăţăm mai mult, obţinem mai multă claritate, linişte şi bucurie în viaţa”, explica Andra Custură.



Cum funcţionează Bars?


În Bars se utilizează 32 de puncte pe cap care, atunci când sunt atinse uşor, încep să elibereze limitările legate de diferite aspecte ale vieţii tale. Se numesc Bars deoarece sunt nişte bare de energie care trec prin capul tău. Există bare legate de Conştientizare, Control, Corp, Vindecare, Sexualitate, Bani, Îmbătrânire, Creativitate, Pace, Recunoştinţa etc.

”Bars se poate folosi în orice situaţie, de la supărări, afecţiuni fizice de orice fel şi de orice gravitate, depresie, dificultăţi de vorbire şi de exprimare, tulburări de somn, anxietate, frigiditate, impotenţă, autism, stres postraumatic, dificultăţi de învăţare, relaţii dificile, oboseala cronică şi lipsa dorinţei de viaţă, lipsa banilor, obezitate, în timpul sarcinii, înainte şi după intervenţii chirurgicale, blocaje emoţionale, tulburări psihice şi lista poate continua la infinit. Aceste 32 de puncte conţin toate gândurile, ideile, credinţele, emoţiile şi consideraţiile pe care le-ai stocat în viaţa prezentă şi în vieţile trecute. Aceasta este o oportunitate de-a le elibera pentru totdeauna”, adăugă Andra Custură.


Cu ajutorul Bars, undele electromagnetice se vor disipa, motiv pentru care după fiecare sesiune Bars, oamenii experimentează o stare de relaxare profundă şi eliberare.

Fiecare sesiune Bars poate să elibereze 5-10.000 de ani de limitări din aria vieţii tale care corespunde cu punctul de pe cap atins. Acesta este un proces incredibil de hrănitor şi de relaxant, care anulează limitările şi aduce uşurinţă în toate aspectele vieţii în care inviţi schimbarea!

Oricine poate învăţa şi practică această metodă, inclusiv copiii, persoanele în vârstă. Nu e nevoie de nici o calificare pentru a practica Bars.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro