Ce experimentezi în timpul unei şedinţe de Bars?
Fiecare persoană resimte diferite senzaţii în timpul sesiunii, însă, cel mai adesea se poate observa o relaxare totală, multe persoane adormind chiar în timpul sesiunii Bars, chiar şi în cadrul unui mediu zgomotos.
”Unele persoane văd imagini, alţii resimt senzaţii în corpul lor, precum: furnicături, căldură, spasme sau fiori. Apar manifestări şi din punct de vedere emoţional (plâns său ras cu voce tare pentru nici un motiv aparent), sentimentul de pace şi bucurie fiind de multe ori prezent la sfârşitul unei sesiuni Bars. Fiecare sesiune va fi diferită de fiecare dată, chiar dacă se repetă cu acelaşi terapeut şi este evident pentru că de fiecare dată sunt eliberate alte convingeri”, adaugă Andra Custură.
Care sunt beneficiile?
Persoanele sau situaţiile care ţi-au creat mari dificultăţi în viaţa ta dintr-o dată nu te mai deranjează, văzând totul dintr-o altă perspectivă.După o sesiune de Bars vei beneficia de o relaxare profundă, în acelaşi timp simţindu-te plină de energie şi viaţa.Fiecare aspect al vieţii va fi abordat cu mai multă uşurinţă, găsind soluţii acolo unde înainte nu le vedeai.Va avea loc o schimbare în tot ceea ce nu funcţionează în viaţa ta, tot ceea ce te limitează în decizii fiind eliminat.Apare o stare de fericire, starea de depresie dispărând la mulţi, după doar o singură sesiune.Se va observa o creştere a performanţei la locul de muncă, o creştere a clarităţii mentale, fără a studia mai mult.Ajuta la o recuperare mai rapidă în cazul unor răni mai vechi sau noi, în caz de intervenţii chirurgicale, precum şi pentru îmbunătăţirea stării de sănătate generală.Bars ajuta pe oricine să integreze în corpul lui orice schimbare din viaţa lui, fie că este vorba de aria socială, emoţională sau fizica! Chiar şi lucrurile mai puţin plăcute din viaţă pot fi depăşite cu uşurinţă!