Auzim de atatea ori parinti care se plang ca nu au destula rabdare cu copilul lor sau ca cel mic nu are deloc rabdare. Gandind ca rabdare vine de la "a rabda", am inceput sa ne intrebam ce inseamna a avea sau nu rabdare, atat din punctual de vedere al micutului cat si din cel al adultilor din jurul sau.

Atunci cand este foarte mic, bebelusul nu poate avea rabdare. El plange imediat ce simte foamea, disconfortul sau durerea. Mama este atunci cea care sare repede sa vada ce este cu puiul ei si sa incerce sa-i aline foamea sau suferinta. Este drept ca unele mame sunt excesiv de vigilente, ajungand instantaneu langa patut, pe cand altele considera firesc ca cel mic sa planga putin sau sa astepte pana ajunge la el.

Pe masura ce timpul trece, capacitatea copilului de a astepta putin satisfacerea nevoilor creste. Mama vorbeste cu el, ii spune ca va veni imediat, ca-i va aduce lapte sau ca-l va imbraca pentru plimbare. Micutul recunoaste vocea ei, o vede miscandu-se pe langa el, o urmareste cu privirea si o poate astepta cateva minute.

Cresterea lenta a acestui timp de asteptare este foarte utila pentru dezvoltarea independentei copilului. Deja la un an si cateva luni, el va putea sta 10 minute sa se joace singur cu jucariile lui, o va astepta pe mama care este in baie etc.

Timpul asa-zisei rabdari este mic si este bine ca mama sau alt adult sa stie cat timp poate astepta micutul si sa nu "uite" de el pentru ca atunci copilul isi va pierde increderea in revenirea celuilat si va incepe sa se teama. De aici plans, tipete, agatat de fusta mamei si alte manifestari pe care le vedem foarte des.

Daca ne referim la rabdarea celor mari, lucrurile par mai complicate pentru ca situatiile sunt foarte diferite. Multi dintre adulti spun ca dupa o zi de munca, nu mai au rabdare sa se joace cu copilul sau sa-l astepte pana se imbraca singur, sa-i raspunda la toate "De ce?"-urile sau sa-l invete sa mearga cu bicicleta. Mamele care stau toata ziua cu copilul, nu mai au disponibilitatea necesara si oricata rabdare ar avea, la un moment dat tot o epuizeaza.

In afara caracteristicilor indiviaduale care ii fac pe unii sa fie mai calmi si mai rabdatori si pe altii mai impulsivi sau mai grabiti, pe parinti ii ajuta sa stie ce si cat poate copilul la varsta sa. Astfel nu ii vor cere sa faca mai repede un anumit lucru sau sa stie lucruri mai complexe decat este cazul conform cu dezvoltarea lui fizica si psihica.

Fireste, rabdarea este necesara atat cu copii mici cat si cu cei mai mari. Atunci cand construim castele din piese de lego dar si atunci cand il ajutam la probleme de matematica, atunci cand il invatam pe micut sa faca funda la pantofi dar si atunci cand are de invatat poezia la engleza. Cu atat mai mult cu cat, opusul rabdarii – nerabdarea, impulsivitatea nu aduc niciun beneficiu.

Usor de zis, greu de facut!, veti spune. Si totusi daca simtiti ca nu aveti dispozitia necesara pentru o activitate cu copilul, renuntati sa o faceti cu nervi si iritare, sau cu amenintari si santaj. Poate un alt membru al familiei s-ar descurca mai bine sau chiar un vecin sau un prieten. Sigur va veni un moment cand sunteti mai relaxat, intr-o zi libera sau in concediu cand veti avea suficienta rabdare.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI