Cauzele mortalităţii materne şi infantile
Sănătate · Mama si copilul / 01.09.2010

În fiecare minut, în lume, o femeie însărcinată moare

În fiecare minut, în lume, o femeie însărcinată moare, iar anual, 4 milioane de copii mor în primele 28 de zile de la naştere, arată statisticile. Află care sunt cele mai frecvente cauze la noi în ţară, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

 
Mortalitatea maternă şi infantilă a devenit o problemă globală care va fi discutată în cadrul Congresului Mondial de Sănătate Maternă şi Infantilă (22-26 septembrie, Barcelona). Experţi din peste 80 de ţări ale lumii vor fi prezenţi în Barcelona în această perioadă, pentru a-şi împărtăşi cunoştinţele şi experienţa în domeniul sănătăţii mamei şi a copilului, precum şi pentru a discuta despre cele mai avansate metode de tratament în scopul scăderii mortalităţii materne şi infantile. Şi pentru prima dată, Congresul va reuni principalele trei grupuri de bază în medicina perinatală: toate societăţile internaţionale de medicină perinatală, ONG-urile şi Fundaţiile care activează în domeniu şi agenţiile specializate ale Naţiunilor Unite.


 

 

În România mor 14 femei la naşterea a 100.000 de nou născuţi vii

 
Potrivit datelor oferite de către reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică, în ţara noastră, la 100.000 de nou născuţi, 14 femei mor la naştere. De asemenea, în 2009 au murit 2.250 de copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 1 an. Este vorba despre o rată de 10,1%°, adică la 1000 nou născuţi există un număr de 10 decese la naştere, o rată îngrijorătoare, fiind una dintre cele mai mari din Europa.
 

 

5 cauze stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

 
Cel mai recent studiu realizat în ţara noastră, în anul 2007, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că există cinci cauze principale de mortalitate a bebeluşilor în România:
  • afecţiuni ale sistemului respirator;
  • pneumonia;
  • anomaliile congenitale;
  • hipoxia şi asfixierea la naştere;
  • anomaliile congenitale ale inimii şi sistemului circulator.
 
"În 2007 s-a înregistrat un număr de 2.574 de decese în rândul nou născuţilor. Este vorba despre 1476 băieţi şi 1098 fete. Aceste decese, înregistrate în primul an de viaţă, au avut multiple cauze printre care cele mai frecvente au fost: afecţiunile cu origine în perioada perinatală, afecţiuni ale sistemului respirator, pneumonia, anomaliile congenitale, hipoxia şi asfixierea la naştere şi anomaliile congenitale ale inimii şi sistemului circulator, arată studiul OMS”,
a declarat prof. Dr. Radu Vladareanu, Şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie Elias.


Apel către cetăţeni


Cu ocazia Zilei Internaţionale a Solidarităţii (31 august) s-a elaborat un manifest care atrage atenţia asupra stadiului curent al sănătăţii materne şi infantile în lume care va fi semnat în timpul Congresului Mondial, în numele României. Comunitatea Grupului Internaţional de Medicină Perinatală, împreună cu asociaţiile ştiinţifice şi societăţile care sprijină filosofia şi principiile etice denunţă starea prezentă a sănătăţii materne şi infantile în ţările în curs de dezvoltare, ca fiind intolerabilă. Din acest punct de vedere, se face un apel către toţi cetăţenii, din ţările dezvolate cu rugămintea de a sprijini, atât pe cale individuală, cât şi prin intermediul organizaţiilor ştiinţifice şi democratice, o mişcare colectivă, prin care să se solicite guvernelor şi organizaţiilor suprastatale să acţioneze imediat pentru oprirea acestei nedreptăţi.


PENTRU ROMÂNIA SOLICITĂM: Măsuri concrete la nivel guvernamental în zona de politică socială şi sanitară pe termen imediat, mediu şi lung pentru a îmbunătăţi situaţia actuala prezentă, pe care o considerăm inacceptabilă.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro