Congelarea ovulelor: Cum se face procedura şi la ce te ajută

Ginecologie / 15.08.2014

În prezent, doar 54% dintre femeile din România au o sarcină la vârsta recomandată de medici, multe optând pentru a rămâne însărcinate după 30 de ani.

Vârsta la care femeile aleg să devină mămici devine tot mai înaintată de la an la an, iar motivele din spatele acestei decizii variază în funcţie de persoană. Cum te poate ajuta congelarea ovulelor şi cum se face această această procedură modernă aflăm de la Dr. Dorina Codreanu, medic primar Obstetrică-Ginecologie cu supraspecializare FIV la Clinica Gynera.

Reversul medaliei acestei decizii este că după vârstă de 30 de ani, există o serie de factori care pot îngreuna sau aduce complicaţii acţiunii de concepere. În plus, pe măsură ce înaintează în vârstă, organismul feminin este supus unor noi schimbări ce afectează drastic fertilitatea acesteia:


Rezerva ovariană scade: o femeie între 25 şi 35 de ani are în medie 25% şanse să rămână însărcinată în cursul unui ciclu menstrual. După această vârstă, rezerva ovariană este în scădere, iar şansele de sarcină mai sunt doar de 12% la 35 de ani şi de 6% la 40.

Căptuşeala din uter (endometrul) devine mai subţire cu vârsta, astfel că uterul nu poate susţine până la capăt ovulul fecundat.

Secreţiile vaginale devin mai puţin fluide şi resping cu mai multă uşurinţă spermatozoizii.

Congelarea ovulelor, o procedură modernă


O soluţie modernă pentru sporirea sau conservarea fertilităţii feminine pe termen lung este crioconservarea ovocitelor – procedură modernă care permite femeilor să-şi congeleze ovulele sănătoase pentru o concepţie ce va avea loc în viitor.  


Când este momentul să apelezi la congelarea ovulelor?


Multe femei preferă să apeleze la această procedură pentru a-şi prezerva ovulele sau ovocitele la vârsta la care acestea sunt integre şi sănătoase, pe la 20-25 de ani, evitând astfel viitoarele probleme cu producţia sau calitatea acestora.  


Mai mult decât atât, crioconservarea constituie şi o modalitate optimă de prezervare a fertilităţii pentru femeile care suferă de cancer şi urmează chimioterapie, întrucât medicaţia şi terapia cu radiaţii pot îngreuna succesul concepţiei, pot altera funcţiile ovarelor şi încetini producţia de ovule.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro