Cancer de piele celule bazale

Cancerul de piele de celule bazale arată precum o excrescență mică, care crește lent, de culoare roz, roșie sau maronie și cu aspect lucios. Mai poate arată precum o pată pe piele ușor ridicată, cu marginile mai pronunțate. Apare de obicei pe zonele expuse mult la soare de-a lungul vieții așa cum sunt fața, scalpul, urechile, umerii sau spatele, potrivit cancerresearchuk.org.


Cancer de piele celule scuamoase

Cancerul de piele care afectează celulele scuamoase se manifestă de obicei printr-un nodul mic roșu, cu o consistență dură la nivelul buzei inferioare, ureche, gât, mâini, brațe care poate sangera, uneori. O leziune plată acoperită de o crustă care se descuamează, pe față, urechi, mâini, gât sau brațe, o ulcerație sau o proeminență de culoare albă în interiorul gurii.


Cancerul de piele non-melanom poate fi confundat cu ușurință cu oricare altă afecțiune a pielii, de aceea este de recomandat să mergi la medic de fiecare dată când observi o leziune pe piele. Chiar dacă ți se pare o problemă superficială, cel mai bine este ca de fiecare dată medicul dermatolog să-ți confirme că nu există motive de îngrijorare.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro