6 trucuri care te ajută să dormi mai bine
Cât de mult îți ia până adormi? Ți se pare că dormi suficient, însă te trezești obosită și prost dispusă ulterior? Există anumite trucuri care te ajută să dormi mai bine, fără a apela la ajutorul somniferelor. Iată care sunt acestea!
Ce trucuri care te ajută să dormi mai bine poți încerca?
1. Renunță la telefon și laptop înainte de somn
Ecranele de la telefon și laptop reprezintă unul dintre motivele pentru care oamenii nu pot dormi bine. Din cauza luminii albastre generate de ecranele LED, creierul oprește producția de melatonină. Melatonina este cunoscută drept hormonul somnului. Telefoanele, laptopurile, televizoarele și tabletele trebuie eliminate. Dacă te trezești în timpul nopții și dai câteva scroll-uri pe platformele de social media, nu vei mai putea adormi la loc. Încearcă să reziști tentației de a deschide aceste dispozitive și gândește-te de ce te-ai trezit.
2. Dormi în timpul zilei
Fie că îți vine să crezi sau nu, somnul de 20 de minute la prânz te poate ajuta să crești productivitatea la birou. Chiar dacă ai dormit suficient în timpul nopții, un pui de somn în timpul zilei te face mai alertă, creativă și îți poate îmbunătăți starea de spirit.
3. Creează-ți o rutină a somnului
Ajustează-ți ceasul biologic și încearcă să mergi la culcare în fiecare seară la aceeași oră. Un program stabil de somn îți va ajuta ceasul biologic să-și dea seama când este timpul să dormi. Acesta este un pas important care îți poate asigura un somn liniștit.
4. Alege alimentele potrivite
Serotonina și melatonina sunt doi neurotransmițători care te ajută să dormi. Pentru a produce aceste substanțe, creierul are nevoie de triptofan, un aminoacid esențial regăsit în carnea de curcan. Alte alimente care te pot ajuta să dormi mai bine sunt: ouăle, lintea, fasolea, carnea roșie, mozzarella cu un conținut scăzut de grăsimi, semințele de dovleac, pieptul de pui.
5. Fă mișcare în mod regulat
Exercițiile cardiovasculare efectuate în mod regulat îmbunătățesc calitatea și durata somnului. Organismul are nevoie doar de 30 de minute de exerciții aerobice intense pentru a păstra temperatura ridicată a corpului. În timpul perioadei de răcire a corpului după exerciții creierul va primi semnale frecvente că este timpul de somn.
6. Nu îți mai face griji cu privire la viitor
Faptul că nu te poți deconecta reprezintă o problemă uriașă. Te întrebi ce se va întâmpla în ziua următoare, te gândești la conversații care au avut loc și la scopuri pe care nu le-ai atins. Nu ești singura persoană care are de-a face cu aceste sentimente. Aceste temeri sunt prezente în viața multor oameni. Notează-ți toate aceste gânduri undeva, pentru a-i da posibilitatea creierului să se elibereze.