Există o mulțime de vorbe înțelepte pe care ni le-a lăsat marele om politic. Iată o selecție cu 100 de citate mai puțin cunoscute de la Winston Churchill.
Winston Leonard Spencer Churchill a fost un om politic britanic, unul dintre cei mai mari lideri de război ai secolului, care a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite. Tăios, amuzant, acid și realist, vorbele lui au rămas să ne dea învățăminte în continuare.
100 de citate mai puțin cunoscute de la Winston Churchill
1. Nu pot zice că eu am obținut mai multe de la alcool decât a obținut el de la mine.
2. Niciodată nu mă îngrijorează acțiunea, ci lipsa ei.
3. Câinii te privesc de jos, pisicile te privesc de sus. Mie dați-mi un porc. El te privește drept în ochi și te tratează ca pe un egal.
(Churchill era un mare iubitor de animale și a avut, în menajeria sa, în diferite perioade, păsări, miei, porci, câini și pisici. Avea și două lebede domesticite care trăiau pe heleșteul de pe proprietatea sa. A mai avut și un leu - Rota, pe care l-a ținut la grădina zoologică. De asemenea, a crescut cai și a fost pasionat de călărie.)
4. Îndeplinirea nevoilor lumii moderne poate fi făcută numai prin publicitate și anunțuri.
5. Arta este pentru frumusețe ceea ce onoarea este pentru cinste.
6. Fără tradiție, arta este ca o turmă de oi fără păstor. Fără inovație, e un cadavru.
7. Nimic în viață nu îți dă o dispoziție mai bună decât faptul că cineva a tras în tine fără să te nimerească.
(Făcea referire la faptul că în 1897, când era cu trupele de campanie din Makaland s-a tras în el. Președintele Reagan a folosit acest citat în drum spre spital, în 1981, după ce fusese împușcat.)
100 de citate mai puțin cunoscute de la Winston Churchill
8. Ce vină are un om că s-a născut așa și nu altfel?
9. Când popoarele sau persoanele sunt puternice, dau dovadă adesea de agresivitate și brutalitate, însă când sunt slabe, devin mai politicoase.
10. Păcatul capitalismului este că susține împărțirea inegală a bunăstării, în vreme ce virtutea socialismului e că susține împărțirea egală a sărăciei.
11. Este o mare diferență între cel obosit, care vrea o carte să citească, și cel plin de vigoare, care vrea să citească o carte.
12. Este un lucru bun pentru omul neșcolit să citească culegeri de citate... Când sunt întipărite în minte, citatele îți furnizează gânduri bune.
13. A încerca să rămâi în relații bune cu un comunist e ca și cum ai curta un crocodil. Nu știi dacă să-l gâdili sub bărbie sau să-l pocnești în cap. Când deschide gura, nu poți spune dacă încearcă să zâmbească sau se pregătește să te înfulece.
14. Unul dintre semnele unui mare om este puterea de a lăsa o impresie nepieritoare asupra oamenilor pe care îi întâlnește.
15. Când vulturii tac, încep să flecărească papagalii.
16. Cele mai grave discordii apar numai atunci când ambele părți au la fel de multă dreptate și greșesc la fel de mult.
17. Singura călăuză a omului este conștiința sa, singurul scut al memoriei lui, dreptatea și sinceritatea faptelor sale.
18. Crăciunul nu este doar un moment de bucurie, ci și de cugetare.
19. Idee că nimic nu este adevărat în afară de ceea ce pricepem este stupidă.
20. Niciodată când mi-am călcat cuvântul nu mi-am scrântit piciorul.
21. Sunt întotdeauna gata să învăț, cu toate că nu întotdeauna îmi place să mi se dea lecții.
22. Cu cât cunoaștem mai bine punctul de vedere opus, cu atât mai ușor ne este să știm ce să facem.
23. Curajul este considerat, pe drept, cuvânt, prima dintre calitățile omenești... pentru că este calitatea care le garantează pe toate celelalte.
24. A-ți da demisia nu înseamnă să te retragi.
25. Democrația nu e o târfă de cules de pe stradă de un bărbat înarmat cu o mitralieră.
100 de citate mai puțin cunoscute de la Winston Churchill
26. Unde este o mare libertate a cuvântului, sunt întotdeauna și destule cuvinte prostești.
27. Democrația este cea mai rea formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte forme care au fost încercate din când în când.
28. Viitorul e în mâinile noastre. Viețile noastre sunt ceea ce alegem noi să facem din ele.
29. Diplomația este arta de a spune adevărul gol fără să jignești.
30. Atunci când trebuie să ucizi un om, nu te costă nimic să fii politicos.
31. Trebuie să fii drept înainte de a fi generos.
32. Temelia oricărei democrații este dreptul la vot al poporului.
33. Cel mai important lucru în educație este pofta de învățătură.
34. Sunt egoist, firește. Unde ajungi dacă nu ești?
35. Cum începe familia? Începe cu un tânăr care se îndrăgostește de o fată. Încă nu s-a găsit o variantă mai bună.
36. Întreaga temă a maternității și vieții de familie, cu acele sentimente dulci care o iluminează, trebuie să fie izvorul fericirii prezente și al supraviețuirii viitoare.
37. Faptele sunt mai bune decât visele.
38. Nu trebuie niciodată să disperăm, nu trebuie niciodată să cedăm, ci trebuie să înfruntăm faptele și să tragem din ele concluziile adevărate.
39. Trebuie să te uiți la fapte, pentru că ele se uită la tine.
40. Unii oameni trec la alt partid de dragul principiilor lor, alții își schimbă principiile de dragul partidului lor.
41. Cea mai bună metodă de a căpăta flexibilitate este să ai trei sau patru planuri pentru orice eventualitate, toate elaborate cât mai detaliat posibil.
42. Pacea este scopul nostru și forța este singura cale de a o obține.
43. Este greu, dacă nu chiar imposibil, să-i dai peste nas unei femei frumoase; ea rămâne frumoasă, iar dojana ricoșează.
44. Bătăliile se câștigă prin măcel și manevre. Cu cât e mai valoros generalul, cu atât contribuie mai mult la manevre și mai puțin la măcel.
45. Generozitatea este întotdeauna înțeleaptă.
46. Jocul de golf este asemenea vânării unei pilule de chinină pe o pășune.
47. Gusturile mele sunt simple. Mă mulțumesc ușor cu lucrurile cele mai bune.
48. Să nu accepți niciodată un ”Nu”. Să nu te împaci niciodată cu eșecul.
49. Cu cât imaginația ne este mai puternică, cu atât ne este universul mai variat.
50. Imaginația fără cunoaștere profundă și bogată este o capcană.
100 de citate mai puțin cunoscute de la Winston Churchill
51. Ideea că o națiune poate ajunge la prosperitate impozitându-se este una dintre cele mai crude amăgiri care a aburit vreodată mintea omului.
52. E minunat să refuzi o invitație, dar e bine să aștepți mai întâi să o primești.
53. Învățați cât puteți mai mult despre trecut, căci cum altfel am putea încerca măcar să ghicim ce o să se întâmple în viitor?
54. Nu există decât o replică la înfrângere și aceasta este victoria.
55. Înfrângerea e una, rușinea e alta.
56. Îngrijorarea este un spasm al emoției.
57. E un lucru minunat să fii sincer, dar e foarte important și să fii drept.
58. Ceea ce majoritatea oamenilor numesc judecată greșită este o judecată diferită de a lor.
59. Lenevia este un teren de cultură primejdios.
60. Am ridicat în slăvi libertatea, rămâne să o apărăm.
61. Să nu ne predăm niciodată întru robie și rușine, oricât de mare ar fi prețul.
62. Vom renunța la lux, dar nu la plăcerile noastre.
63. Mama mi-a părut întotdeauna o prințesă din basme; o făptură radioasă, înzestrată cu bogății și puteri nețărmuite. În ochii mei, ea strălucea ca luceafărul seara. O iubeam din toată inima, dar de la distanță.
64. Măgulirile, chiar dacă potolesc setea, sunt întotdeauna serbede.
65. N-am răbdare cu cei care creează întotdeauna probleme.
66. Trăim într-o epocă cu evenimente mari și oameni mici.
67. Un gentleman nu acceptă un sanvici cu șuncă fără muștar.
68. Este un lucru extraordinar felul în care vin pe lume pruncii. Nu știu cum i-a dat lui Dumnezeu prin cap așa ceva.
69. Nicio rasă, țară sau persoană nu are monopolul binelui sau al răului.
70. Poate că va veni vremea când vom intra într-o epocă a politicii caleidoscopice, iar guvernele se vor ridica și vor cădea, succedându-se cu viteză năucitoare.
100 de citate mai puțin cunoscute de la Winston Churchill
71. Nu cumva singura lecție a istoriei este că omenirea nu poate fi învățată nimic?
72. Popularitatea ieftină se poate dovedi scump plătită.
73. Întotdeauna pare ușor să rezolvi problemele mergând pe calea minimei rezistențe. Drumul care pare ușor se dovedesște a fi cel mai greu și cel mai chinuitor.
74. Există două feluri de succes: inițial și final.
75. A acționa cu jumătăți de măsură, cu lipsa de convingere numită greșit ”prudență”, înseamnă să înfrunți cele mai mari riscuri și să ratezi trofeul.
76. E mai bine să ai un plan ambițios decât nici unul.
77. Vederile largi înving întotdeauna ideile mărunte.
78. Orice isteț poate face planuri pentru câștigarea unui război dacă nu are răspunderea punerii lor în aplicare.
79. Una e să vezi calea care se așterne în față și alta e să fii în stare să mergi pe ea.
80. Nu există greșeală mai mare decât a presupune că platitudinile, vorbele mieroase și politica timidă oferă o cale către siguranță.
81. Orice plăcere are neajunsul ei, așa cum orice trandafir are ghimpi.
82. În mare, oamenii pot fi împărțiți în trei clase: cei pe care îi omoară facturile, cei pe care îi omoară grijile și cei pe care îi omoară plictiseala.
83. Ar fi o mare reformă în politică dacă înțelepciunea ar putea fi făcută să se răspândească la fel de ușor ca prostia.
84. Politica este aproape la fel de captivantă ca războiul și la fel de periculoasă. În război nu poți fi ucis decât o dată, dar în politică de mai multe ori.
85. Un politician prost este cel cu care nu ești de acord.
100 de citate mai puțin cunoscute de la Winston Churchill
86. Nu te cocoța niciodată atât de sus pe un principiu încât să nu-l mai poți coborî la nivelul împrejurărilor.
87. Toți oamenii sunt egali și toate deosebirile făcute între ei sunt nesănătoase și nedemocratice.
88. Ideea care răsare dintr-o pățanie reală poate fi un frâu sau un pinten.
89. Întotdeauna în situațiile critice și deconcertante cel mai bine este să ne întoarcem la primul principiu și la acțiunea inițială.
90. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este dacă ne place sau nu ceea ce se petrece, ci ceea ce avem de gând să facem.
91. Din experiența mea legată de acțiunile de mare anvergură, am descoperit că adesea este o greșeală să încerci să rezolvi totul dintr-odată.
92. Nu trebuie să faci niciodată o promisiune pe care să nu o îndeplinești.
93. Cel care ajunge pe vârful munților descoperă că piscurile cele mai înalte sunt cele mai învăluite în nori și zăpezi.
94. Cele mai grave răni fizice sunt adesea surprinzător de ușor de îndurat în momentul în care se produc. Există un interval de lungime variabilă până la revenirea simțirii. Șocul amorțește, dar nu paralizează; rana sângerează, dar nu doare. La fel e și cu marile lovituri ale vieții.
95. Dintre toate satisfacțiile, răzbunarea este cea mai costisitoare și mai prelungită, persecuția retroactivă este... cea mai dăunătoare.
96. Poate că e mai bine să fii iresponsabil și să ai dreptate decât să responsabil și să greșești.
97. Prețul măreției este responsabilitatea.
98. Mult prea des bărbatul puternic și tăcut este tăcut pentru că nu știe ce să spună.
99. Succesul nu poate fi garantat. Nu există bătălii sigure.
100. Nu poți trece peste o prăpastie din două salturi.