Mama a murit de mai bine de un an şi tot de atunci se întâmplă lucruri ciudate în viaţa mea. La intervale diverse de timp îmi apare în vis spunându-mi să aprind lumina.

Mama a murit de mai bine de un an şi tot de atunci se întâmplă lucruri ciudate în viaţa mea. La intervale diverse de timp îmi apare în vis spunându-mi să aprind lumina. O dată m-am trezit cu o asemenea senzaţie de real că simţeam ce-mi spunea: că e frig, umed şi întuneric şi că mă roagă să aprind lumina şi să-i aduc o pătură ca să se încălzească. Când m-am dat jos din pat pe jos era ud, pentru că se spărsese o ţeavă la bucătărie şi inundasem două etaje mai jos. Era frig în casă şi se luase lumina. A trebuit să scoatem apa cu făraşul din casă, la lumina lumânării.

Mama a murit în împrejurări urâte. În urma unui accident de maşină, într-o noapte, după o agonie pe marginea drumului până când a venit salvarea. Probabil i-a fost frig până şi-a dat sufletul. Am început să o visez la scurtă vreme după ce am înmormântat-o creştineşte, şi am început să mă întreb dacă chiar sunt adevărate credinţele alea cum că dacă nu are o lumânare aprinsă la cap când moare, omul nu vede să ajungă pe lumea cealaltă.

Ulterior o femeie de la biserică mi-a spus că ar trebui să-i fac nişte slujbe speciale mamei, care se fac pentru cei morţi nepregătiţi, fără lumânare, fără împărtăşanie şi alte ritualuri religioase care se săvârşesc înainte ca omul să treacă dincolo. Am făcut tot ce mi s-a spus, am mers şi la câteva înmormântări de oameni străini, unde am aprins lumânări şi am dat de pomană mâncare şi lucruri ca să îndrept acest neajuns de la moartea mamei. Dar în zadar. Visele au continuat.

După visul cu pătura am cumpărat un pled şi l-am dat unui om al străzii, care dormea în scara blocului nostru. I-am dat şi un pachet de mâncare cu o lumânare. Am crezut că în felul ăsta mama mi-a transmis un mesaj, să fac un bine unor nevoiaşi. Dar se pare că tot nu reuşesc să scap de visele astea. Mama continuă să mi se plângă în vis că e întuneric şi nu mă vede.

Poate că nu aş fi acordat atâta importanţă acestor vise dacă nu s-ar fi repetat destul de des şi dacă nu ar fi fost atât de reale. Efectiv când o visez simt că sunt lâgă ea şi mă face să simt deopotrivă întunericul şi frigul din lumea în care se află ea. De fiecare dată când mă trezesc mă înfior la gândul că poate aşa o fi pe lumea cealaltă şi că putem să ajungem să fim prinşi acolo, într-o realitate înspăimântătoare, dacă în lumea asta nu ni se fac toate ritualurile necesare.

Nu ştiu ce să mai fac ca să scap de visele astea, dar mai ales să reuşesc să-i ajut sufletul mamei să se liniştească şi să treacă definitiv în lumină. Dacă aveţi vreo sugestie vă rog să-mi spuneţi.  

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa

redactie@eva.ro.