Copilul este influențat în primul rând de comportamentele părinților. Unul față de celălalt, dar și fiecare în parte în raport cu copilul. De aceea prima recomandare ar fi să se apeleze la un specialist. Acesta vă poate ajuta să obțineți cele mai bune rezultate. Sfaturile de pe net sau ale prietenilor pot fi arareori utile pentru că orice divorț are particularitățile lui, nemaivorbind de personalitățile părinților sau ale copilului.

 

1. Independent de vârsta copilului, părinții nu trebuie să se certe de față cu el. Orice probleme au de rezolvat, trebuie să discutate eventual la o masă, într-un restaurant, pentru a controla cât de cât tonul și cuvintele folosite.

 

2. Nu trebuie implicată familia de origine, a niciunui părinte. Bunicii pot fi înștiințați ulterior, când au fost stabilite condițiile divorțului dar și ce drum urmează fiecare.

 

3. Nu implicați prietenii, colegii. Aceștia au propria experiență de viață și de cele mai multe ori, puteți ajunge să faceți ce spun ei, în condițiile în care nu vă caracterizează aceleași opinii.

 

4. Încercați să găsiți o formă de a împărți bunurile care să țină cont de părinți și de copil, fără să distrugă iremediabil vreuna dintre părți.

 

5. Conturați un plan de implicare în viața copilului, care să țină cont de nevoile acestuia, care să conțină: timpul petrecut cu el, activitățile comune, investițiile financiare în pregătirea și dezvoltarea lui.

 

6. Evaluați corect și concret pe cine va puteți baza în creșterea copilului: bunici, bonă. Țineți cont în cazul bunicilor de dorința, putința, dar și pregătirea acestora.

 

7. Gândiți-vă la un plan pentru 1-3 ani, după divorț. Ce veți face? Cum va decurge cariera? Care sunt activitățile care vă fac plăcere? Cine sunt persoanele care vă fac bine, în sensul în care sunt tonice și  pline de viață?

 

8. Evaluați-vă starea de sănătate, pentru a nu avea surprize.

0 – 3 ani. Este o vârstă mică, de la care arareori copii rămân cu amintiri. Însă pot rămâne cu trauma certurilor, vocilor ridicate, scandalurilor, bătăilor sau disperării unuia dintre părinți. Copilul nu are nevoie de explicații, are nevoie de o atmosfera caldă, de bună înțelegere.

3 – 7 ani. Reprezintă copilăria mică și în funcție de cât și cum este dezvoltat copilul, este foarte important să nu rămână cu imagini peste care nu va putea trece poate niciodată. Din nou nu are nevoie de explicații, dacă vă veți comporta corect unul față de celălalt și veți reuși să ajungeți la un consens în privința divorțului. O dată ce ați stabilit ce direcții veți urma fiecare, puteți concepe o poveste în care fiecare reprezentați un personaj ce începe să își conceapă propria poveste de viață într-un raport nou față de partener, dar într-un stil foarte cald, plin de dragoste și înțelegere în raport cu propriul copil.

8 – 10 ani. Este foarte important să discutați cu el. Din nou, nu înainte de a ajunge la un consens. El poate fi înștiințat despre divorțul părinților doar după ce aveți un plan concret în care rolurile voastre sunt bine stabilite. Dar și ceea ce urmează să facă copilul. Unde și cu cine va sta, cine se va ocupa alături de el de lecții, cu cine se va juca, când și cum îl va vedea pe părintele care pleacă. Este foarte important ca părintele care pleacă să aibă mai multe discuții cu copilul, înainte de a pleca, despre cum va decurge interacțiunea cu el. Astfel îl poate echilibra, vorbindu-i despre cât de mult îl iubește, dar și despre cât de frumoasă va fi viața comună pe viitor, în condițiile în care se vor vedea mai rar. Toate acestea îl vor putea face pe copil să nu se simtă abandonat.

11 – 14 ani. Preadolescentă. La această vârstă copilul își construiește pe lângă relațiile cu prietenii și relațiile afective cu sexul opus. Este mai mare acum, dar asta nu înseamnă că este pregătit pentru divorțul părinților. O discuție cu el este foarte importantă. Trebuie să își vadă viitorul foarte clar, să înțeleagă cum și pe cine se poate baza. De asemenea este important să nu se simtă abandonat. La fel de important este că părintele alături de care rămâne să încerce să își capete echilibrul foarte repede, pentru a nu vedea trauma abandonului trăită de părintele alături de care stă.

15 – 18 ani. Adolescența este oricum o perioadă dificilă. Și poate fi cu atât mai dificilă cu cât voi nu veți reuși să minimalizati despărțirea. Mai este de asemenea important care au fost comportamentele voastre de până acum. Dacă a participat activ sau ca martor la certuri încă de mic, este foarte posibil să compatibilizeze cu unul dintre voi, considerând despărțirea o soluție. Dacă nu sunteți „cel ales”, nu urâți copilul, chiar dacă considerați că aveți dreptate. Anii ce vor urma, ceea ce veți face pentru el, îl vor putea face să își reconsidere opinia în ceea ce vă privește.

Concluzie. Un divorț este în mod cert o traumă. Este cu atât mai mare cu cât vine după ani întregi de scandaluri sau dacă unul dintre părinți pică în depresie sau o altă tulburare de ordin psihologic. Revin cu indicația de a apela la specialist, pentru a vă asigura că nu vă îmbolnăviți mai rău decât vă puteți permite, în raport cu voi înșivă și mai apoi cu propriul copil. Dacă nu va permiteți, căutați o soluție, faceți un plan, încercați să vedeți care sunt efectele acestuia și reconstruiti-l astfel încât să fie cât mai ușor de digerat de toată lumea.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!