Ce se ascunde în spatele mincinoșilor
Psihologie / 03.05.2017

Ai observat vreodată că o persoană te minte doar din limbajul corpului? Comportamentul mincinoșilor îi poate da pe aceștia de gol, însă știi ce se ascunde cu adevărat în spatele mincinoșilor?

Care sunt factorii care stau la baza mincinoșilor?


Mincinoșii patologici mint fără a avea vreo logică în spatele acțiunilor lor. Minciunile patologice nu sunt considerate minciuni inofensive, deoarece persoanele care le spun au intrat într-o rutină a minciunilor. Există mai multe denumiri pentru minciunile patologice, printre care se numără și mitomania, minciunile compulsive și pseudologia fantastică. Consensul general este că acești termeni înseamnă același lucru, însă există o dezbatere între profesioniștii din domeniul sănătății mintale cum că mincinoșii patologici intră în categoria mincinoșilor compulsivi. Aceștia cred că mincinoșii compulsivi mint fără motiv, din obișnuință, iar că mincinoșii patologici mint în mod obișnuit și creează minciuni pentru a manipula alți oameni.


Ce se întâmplă dacă te afli în preajma mincinoșilor?


Prezența mincinoșilor patologici poate fi dăunătoare în unele cazuri, chiar dacă ți se pare că minciunile nu au un impact atât de mare. Acești oameni mint nu doar pentru a face să pară că viața lor este mai interesantă decât este, ci și despre alte persoane. Există mari șanse să nu recunoști un mincinos patologic de la început. Unii sunt extrem de fermecători, amabili și drăguți. Dar poți constata că aceste persoane îți fac mai mult rău decât bine.


De asemenea, unii oameni suferă de alte tulburări, iar minciunile patologice pot fi doar un simptom al acestor tulburări. Aceste probleme pot împiedica sau face mai dificilă diagnosticarea. De exemplu, un copil poate suferi de o tulburare de deficit de atenție. Un adult poate avea tulburări psihotice, sociopatie și multe altele. Toate aceste afecțiuni pot îngreuna aflarea adevărului cu privire la afecțiunile pe care le au oamenii.

Cum poți să recunoști un mincinos patologic?


Fiecare poveste pe care ți-o va spune un mincinos patologic ți se va părea extraordinară și absolut fabuloasă. De asemenea, există nenumărate situații în care o persoană care minte se consideră victimă, părând că are mereu o nouă boală sau tragedie în viața sa. Și poate avea și o personalitate dependentă, având dependențe cum ar fi alcoolismul, jocurile de noroc și abuzul de substanțe. Acest lucru nu înseamnă că toate persoanele dependente sunt mincinoase. Potrivit specialiștilor, persoanele care luptă împotriva diferitelor dependențe tind să mintă necontrolat în preajma prietenilor și familiei. Alte trăsături de caracter la care mai poți fi atent sunt: gelozia, impulsivitatea, narcisismul, agresivitatea și atitudinea abuzivă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro