11 citate care îți vor aminti că trebuie să ierți mai des și să zâmbești din toată inima
Psihologie · Antistres / 26.05.2019

Viața este prea scurtă pentru a te lăsa marcată de greșeli, regrete, ranchiună sau furie. Învață să zâmbești cu toată ființa ta, să te bucuri de ceea ce ai și să conștientizezi că fiecare clipă durează foarte puțin și nu poate fi recuperată. Creează amintiri, nu tristețe și gândește-te la aceste citate când îți scade încrederea în tine.

În momentele în care simți că viața și-a propus să te învingă și că nu ai cum să reușești să mergi mai departe, amintește-ți de câteva citate care îți refac rezervele de energie pozitivă. Optimismul și perseverența vin din interior, dar de multe ori ai nevoie de un impuls pentru a vedea imaginea de ansamblu și a înțelege că situația de acum nu este decât o etapă temporară în drumul pe care îl ai de parcurs. Dacă este un moment plăcut bucură-te de el, iar dacă te confrunți cu un obstacol adaptează-te circumstanțelor și descoperă-ți calitățile utile pentru a trece mai departe.

 
Iată câteva citate care îți vor aminti să zâmbești pentru că viața durează prea puțin pentru a renunța la speranță:

 
1. „Poate că treci prin clipe grele, dar așa este viața. Nimic nu ți se întâmplă, ci mai degrabă se întâmplă pentru tine. Descoperă partea pozitivă din orice eveniment” - Joel Osteen

 
2. „Când aveam 5 ani mama mi-a spus că fericirea este cel mai important lucru în viață. Când am început școala profesorii m-au întrebat ce vreau să devin când voi fi mare, iar eu am spus că vreau să fiu fericit. Mi-au zis că nu am înțeles tema care mi s-a dat, iar eu le-am spus că ei nu înțeleg viața”
– John Lennon

 
3. „Învață să te bucuri de fiecare minut de viață. Fii fericit acum. Nu aștepta să apară ceva din exterior pentru a fi fericit cândva în viitor. Gândește-te cât de prețios este timpul pe care îl ai la dispoziție, indiferent dacă-l utilizezi pentru a munci sau pentru a fi alături de familia ta. Găsește ceva plăcut și frumos în fiecare minut din viața ta” – Earl Nightingale

 
4. „Rămâi loial ție însuți, dar fi mereu dispus să înveți ceva nou. Muncește asiduu și nu uita niciodată de dorințele tale, chiar dacă nimeni nu crede că vei obține vreodată lucrurile la care visezi. Rămâi mereu pe calea ta”
– Philip Sweet

 
5. „Dacă îți vei impune mereu limite pentru fiecare acțiune, indiferent dacă sunt fizice sau de altă natură, tensiunea se va răspândi în activitatea profesională, apoi în toate celelalte zone ale vieții tale. Nu există limite, ci numai zone de platou. Nu rămâne acolo, ci depășește-le și evoluează” – Bruce Lee

 
6. „Să zâmbești este unul dintre cele mai utile remedii. Dacă ai simțul umorului și privești viața în mod pozitiv, totul va deveni frumos în jurul tău”
– Rashida Jones

 
7. „Alege să fii optimist și recunoscător și vei avea o viață împlinită” – Joel Osteen

 
8. „Nu putem controla tot ceea ce ni se întâmplă, dar avem control asupra felului în care reacționăm. Unele obstacole se vor manifesta ca probleme sau presiuni care vor cauza suferință, iar altele vor apărea sub formă de tentații și probe dificile” – L. Lionel Kendrick

 
9. „Începând de astăzi tratează toate persoanele pe care le întâlnești ca și cum ar putea muri până la miezul nopții. Arată-le grijă, amabilitate, compasiune și înțelegere și fă acest lucru fără să aștepți vreo recompensă. Viața ta nu va mai fi la fel” – Og Mandino

 
10. „Prima dată când cineva îți arată cum este de fapt crede-l. Nu încerca să-i inventezi scuze” – Maya Angelou

 
11. „Îmi iubesc soția și știu că și ea mă iubește. Suntem cei mai buni prieteni și am avut noroc pentru că ne-am găsit unul pe celălalt. Mă simt binecuvântat pentru că o am alături de mine și am realizat că nu toată lumea reușește acest lucru” – Harry Connick

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro