Săptămâna Mare aduce liniște, dar și neliniște. Timpul încetinește, tăcerile se adâncesc, gândurile se întorc către ceea ce a durut, către ce nu am spus, către ce am uitat să facem pentru noi.

Suntem învățați să iertăm pe alții, să fim buni, să oferim. Dar uităm, adesea, să ne așezăm și în fața noastră, cu aceeași blândețe. Și poate că cea mai sinceră rugăciune nu începe cu o cerere, ci cu o îmbrățișare interioară: ”Ești om. Ești suficient. Încă ai timp.”

De ce ne este greu să fim blânzi cu noi?

Pentru că trăim într-o cultură a efortului și a comparației. Pentru că, de mici, am învățat că trebuie să „fim buni” – nu doar cu ceilalți, ci și la școală, la muncă, în iubire. A fi blând cu tine pare, uneori, o formă de renunțare. Dar nu este. Blândețea nu înseamnă slăbiciune. Înseamnă recunoașterea propriei umanități.

Ni s-a spus prea des că trebuie să fim tari. Și în goana după tărie, am uitat să ne permitem pauza, plânsul, rătăcirea, greșeala. Dar sufletul nu poate înflori când e judecat continuu.

Săptămâna Mare – un spațiu pentru întoarcerea în tine

În agitația curățeniei, a cumpărăturilor, a planurilor de Paște, uităm adesea de curățenia interioară. Săptămâna Mare nu este doar despre așternuturi albe și mese perfecte. Este despre a-ți face liniște în inimă. Despre a te întreba: ”Cum sunt, de fapt?” Nu cum pari, nu cum ar trebui să fii. Ci cum ești. Obosit(ă)? Confuz(ă)? Rănit(ă)? Doritor(oare) de iubire? Toate sunt în regulă. Nu ești de iubit doar când strălucești. Ești de iubit și când te frângi.

Cum să fii mai blând(ă) cu tine în Săptămâna Mare

1. Nu-ți cere să fii perfect(ă).
Amintește-ți că și cei mai buni oameni greșesc. Că și tu ai voie să te răzgândești, să te superi, să spui „nu mai pot”. Perfecțiunea nu e o condiție pentru iubire. Sinceritatea, da.

2. Vorbește-ți ca unui prieten.
Când te cerți în gând, când îți repeți „nu sunt în stare”, „iar am dat greș” – întreabă-te: așa i-ai vorbi celui mai drag prieten? Atunci de ce ție da? Încearcă, măcar o dată pe zi, să-ți spui: ”Fac cât pot. Și e bine.”

3. Oprește comparațiile.
În Săptămâna Mare, rețelele sociale sunt pline de familii zâmbitoare, case perfecte, mese pline. Dacă realitatea ta e diferită, nu înseamnă că e mai puțin valoroasă. Fiecare trăiește Paștele în ritmul propriu. Nu e o competiție. E un drum personal către lumină.

4. Permite-ți să simți ce simți.
Dacă ești trist(ă), nu te forța să fii vesel(ă). Dacă ești confuz(ă), nu te grăbi să găsești răspunsuri. Lasă emoțiile să fie. Nu le nega, nu le închide. Blândețea înseamnă și să-ți dai voie să fii om întreg, nu doar partea pe care o consideri „acceptabilă”.

5. Dă-ți timp.
Timp să te vindeci, timp să înțelegi, timp să pleci de unde nu-ți mai e bine. Timp să te iubești. Nu tot ce doare trebuie rezolvat azi. Uneori, vindecarea începe doar din acceptare.

Rugăciunea care începe cu tine

În această Săptămână Mare, înainte de orice rugăciune către cer, începe cu una către tine. Una care nu are nevoie de cuvinte perfecte, ci doar de adevăr. Poate ar suna așa:

”Nu știu tot. Dar învăț. Nu am făcut mereu bine. Dar am încercat. Nu m-am iubit mereu. Dar azi aleg să încep.”

Poate că adevărata Înviere se petrece în interior. Când renunți la judecată. Când înveți să fii blând(ă) cu inima ta. Când te ierți. Când spui: „Așa cum sunt, sunt destul.”