De ce e bine să fii vulnerabilă
Vulnerabilitatea te face de multe ori să vrei să te duci acasă, unde poți scăpa de potențiala judecată a celorlalți și de teama de necunoscut. Însă atunci când ești vulnerabilă, faci ceva foarte sănătos pentru tine. Vulnerabilitatea reprezintă nucleul, inima și centrul experiențelor umane semnificative. Iată de ce este bine să fii vulnerabilă!
Motivul pentru care este bine să fii vulnerabilă
După nenumărate studii și cercetări, oamenii de știință au ajuns la următoarea concluzie: ceea ce ne sperie este uneori bun pentru noi, iar vulnerabilitatea are potențialul de a se transforma în bucurie.
Vulnerabilitatea este descrisă și ca fiind incertitudinea, riscul și expunerea emoțională. Este acel sentiment instabil pe care îl avem atunci când ieșim din zona noastră de confort sau facem ceva care ne obligă să micșorăm nivelul controlului.
Unele persoane sunt de părere că vulnerabilitatea este un semn de slăbiciune. Atunci când ne gândim la momentele în care ne-am simțit vulnerabili sau expuși emoțional, ne aducem aminte de fapt de momentele curajoase. Acestea pot fi evenimente importante din viață, cum ar fi decizia de a merge cu un părinte să-l internezi la ospiciu. Însă acest sentiment este la fel de prezent și în acele momente în care împărtășim sentimentele noastre cu o altă persoană să cerem iertare.
Ceea ce nu înțeleg cei mai mulți oameni este că vulnerabilitatea reprezintă și leagănul emoțiilor și experiențelor pe care ni le dorim. Vulnerabilitatea este locul de naștere al dragostei, al apartenenței, al empatiei și al creativității. Așa că, deși te simți inconfortabil când te duci la primul curs de yoga, îți oferi posibilitatea de a-ți face noi prieteni și de a învăța un obicei nou și sănătos. Dar dacă fugi de aceste lucruri, nu faci decât să dai putere vocii din cap care îți spune că nu ești suficient de bună.
Există câteva lucruri care te ajută să "practici" vulnerabilitatea în propria viață. Iată care sunt acestea!
1. Recunoaște faptul că, pentru a fi vulnerabilă, trebuie să fii curajoasă. Fă pași mici și fii mândră de curajul tău atunci când faci asta.
2. Nu te mai gândi în mod constant la ce cred alții despre tine. Cei mai mulți oameni sunt ocupați cu propriile lupte interne.
3. Te simți copleșită? Concentrează-ți atenția asupra respirației și senzațiilor din corpul tău pentru câteva momente înainte de a te întoarce la ceea ce ai de făcut.
4. Nu te îngrijora că nu ești perfectă. Nimeni nu este perfect.