Cum te ajută îngerul păzitor?
În Scriptură, îngerii au multe roluri. Câțiva dintre ei sunt mesagerii lui Dumnezeu și luptători, iar alții sunt îngeri păzitori, care apără și ghidează oamenii în viață.
Biblia ne spune că îngerii lui Dumnezeu transmit mesaje, oferă protecție și chiar luptă în numele său. Iată cum te ajută îngerul păzitor în viață!
Ce rol are îngerul păzitor în viața ta?
1. Te păzește și te protejează
Îngerii păzitori sunt trimiși pentru a ne păzi și lupta pentru noi. Cu alte cuvinte, ne ajută. Există mai multe povestiri conform cărora îngerii au protejat viața cuiva. În Biblie, Dumnezeu a trimis un înger pentru a închide gura unui leu, cu scopul de a-l proteja pe Daniel.
2. Transmite mesajul lui Dumnezeu
Cuvântul înger înseamnă mesager, așa că nu este deloc surprinzător că, în Scriptură, Dumnezeu alegea îngerii pentru a-i transmite mesajele către oameni. În întreaga Biblie îngerii erau folosiți de Dumnezeu pentru a-și transmite mesajele. Deși există situații în care îngerii au transmis vorbe de mângâiere, există și momente în care aceștia au adus mesaje de avertizare.
3. Te observă
Conform Sfintei Scripturi, sunt îndreptați mulți ochi asupra noastră, inclusiv ochii îngerilor. Dar implicația este una mai mare decât atât. Îngerii dobândesc cunoștințe prin observarea îndelungă a activităților umane. Spre deosebire de oameni, îngerii nu trebuie să studieze trecutul, deoarece l-au experimentat. Prin urmare, ei știu cum au acționat oamenii la diferite situații și pot prezice cu mare acuratețe modul în care putem reacționa în circumstanțe similare.
4. Te încurajează
Îngerul păzitor este trimis de Dumnezeu pentru a te încuraja și pentru a încerca să te călăuzească pe calea pe care trebuie să mergi. În Faptele Apostolilor, îngerii îi încurajau pe urmașii timpurii ai lui Iisus să își înceapă lucrarea, să îi elibereze pe Paul și pe alții din închisoare și să faciliteze întâlnirile dintre credincioși și necredincioși. Tot din cărți știm și că îngerii au o putere mare. Puterea unui singur înger a fost demonstrată în dimineața Învierii. Un înger a coborât din cer și a rostogolit piatra de la ușa lui Iisus.
5. Te însoțește după moarte
Va veni un moment în care vei părăsi corpul, iar în acel moment se spune că vei fi însoțit de îngerul păzitor. Este împreună cu tine în această tranziție. Te întrebi de ce ar oferi îngerii acest serviciu în momentul morții oamenilor? Se crede că aceștia sunt însărcinați de Dumnezeu să aibă grijă de noi. În plus, se presupune că, deși nu îi vedem, suntem înconjurați de îngeri, care sunt prezenți în lumea aceasta pentru a ne ajuta când avem nevoie de ei, chiar și după moarte.