Cu toții ne plângem constant de ceva: eu, tu, vecinul de la 5, chiar și copilul de numai 6 ani al soră-mii.

Ba avem prea puțini bani, ba iubitul nu ne acordă destulă atenție sau e prea gălăgie pe scară și nu putem dormi. Toate zilele sunt un lung șir de nemulțumiri, zile în care ne axăm pe prostii și uităm să apreciem ce avem și SĂ TRĂIM.

E normal să avem și momente proaste, însă nu e normal ca ele să devină obișnuință. Dacă privești în jurul tău, vei observa oameni cu probleme mult mai grave decât ale tale, dar care sunt cu zambetul pe buze și trăiesc fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. De ce trebuie să pierzi lucruri și oameni ca să poți să realizezi că viața merită trăită din plin?

Oamenii care au trecut prin drame, dar d-alea adevărate, acum apreciază mai mult și se bucură de tot. Văd asta în jurul meu, la tot pasul sunt drame adevărate. O a doua șansă îți deschide ochii, răul te face să apreciezi binele și întotdeauna avem nevoie de un termen de comparație.

Cunoaștem teoria, ar trebui să învățăm de la alții și, totuși, de ce nu putem să fim fericiți și multumiți? Sau de ce nu învățăm niciodată din propriile greșeli atunci când vine vorba de fericire?

O dramă îți schimbă viața. Spre exemplu, a mea m-a făcut să îmi apreciez mai mult părinții, să-mi doresc să petrec mai mult timp cu ei, să ne certăm mai puțin și să vreau să îi aud mai des. De ce e nevoie de drame ca să ne bucurăm de toate astea? Oare doar așa putem aprecia mai mult ce avem?

Tuturor ne lipsește ceva, dar acel ceva nu stă în calea fericirii noastre...deloc!!!