10 lucruri pe care nu le ştii despre mintea ta
Sunt 10 lucruri pe care nu le ştim despre cum funcţionează mintea noastră. Înţelegerea lor ne poate ajuta să ne îmbunătăţim percepţia despre lume, viaţă și despre noi înșine.
Cu toate că am avansat tehnologic foarte mult în ultimele decenii, încă ştim foarte puţine lucruri despre mintea noastră, despre cum o putem folosi la parametri mai înalţi şi despre cum acest “supercomputer” are nevoie de comenzi şi antrenament zilnic pentru a pune viaţa în mişcare.
Psihologul Alexandru Pleşea consideră că mintea noastră este cel mai avansat element care ne defineşte, iar cu cât vom înţelege mai multe despre ea, cu atât viaţa noastră va deveni mai clară, mai simplă, vom căpăta mai multă încredere în noi şi vom îndrăzni să facem lucruri pe care, altminteri, nu le-am fi făcut. Specialistul și trainerul în programare neuro-lingvistică (NLP) afirmă că sunt 10 lucruri pe care nu le ştim despre cum funcţionează mintea noastră, iar înţelegerea lor ne-ar putea ajuta să ne îmbunătăţim percepţia despre lume, viaţă și mai ales noi înșine.
Acestea sunt:
“Mintea noastră percepe mai degrabă tabloul general şi lucrează cu simboluri, de aceea ne este foarte greu să memorăm, spre exemplu, poezii cuvânt cu cuvânt, dar ne este mult mai accesibil să “înregistrăm” mental un film. Mintea subconştientă poate înregistra cu uşurinţă fiecare amintire posibilă prin serii de simboluri şi prin imagini pentru memoria vizuală”, afirmă psihologul Alexandru Pleşea.
2. Mintea noastră nu poate procesa gânduri formulate negativ
“Mintea noastră subconştientă este incapabilă să audă negaţiile sau gândurile negative, iar puţină lume ştie acest lucru. Orice spunem sau gândim negativ este procesat invers de mintea noastră, care percepe informaţia ca şi cum “eu vreau asta”. Mai simplu spus, dacă eu aş spune “nu vreau să se întâmple asta”, mintea mea subconştientă va elimina negaţia şi va percepe situaţia în felul “vreau să se întâmple asta”, consideră specialistul.
3. Mintea noastră menţine percepţiile de la o vârstă tânără până la o vârstă adultă
Toate valorile pe care le înmagazinăm în subconştient, atunci când suntem tineri, vor construi un sistem foarte solid în funcţie de care ne vom ghida viaţa la o vârstă adultă. “Modul în care privim lucrurile acum și sistemul nostru de credințe se bazează pe sentimentele noastre din tinerețe. Scopul nostru este să ne deschidem orizonturile minții și să nu permitem experiențelor noastre negative din trecut să ne convingă să rămânem negativi”, consideră Alexandru Pleşea.
“În viaţa noastră există două tipuri de situaţii în care mintea noastră funcţionează: situaţiile în care construim şi situaţiile în care se activează instinctul de autoconservare. În ultimul caz, atunci când un pericol devine iminent, mintea noastră creează un software care ne ajută să luăm decizii automate în fiecare zi. Aşa se întâmplă când ne frigem din greşeală, iar mintea noastră a comandat automat corpului să evite pericolul”, spune specialistul.
În acelaşi timp, adaugă psihologul, acel “progrămel” ne dezvoltă comportamentul şi ne creează dexterităţi. “Când învăţăm pentru prima dată un lucru, cum ar fi mersul pe bicicletă, ne este greu la început. Prin practică şi exerciţiu, am devenit din ce în ce mai pricepuţi pentru că mintea noastră se dezvoltă şi a creat un tipar standard pentru acele acţiuni. Problema apare atunci când nu este stabilită o direcţie clară, iar viaţa noastră curge în derivă. Dacă îi dăm minţii noastre o direcţie, urmărim în orice acţiune a vieţii noastre fericirea sau starea de bine, atunci subconştientul nostru nu ne va dezamăgi”, susţine Alexandru Pleşea.

1. Mintea noastră este mai puternică prin simboluri

4. Mintea noastră ne ajută, dar are nevoie de direcţii