24
Modă. Cum să fii sexy la petreceri îmbrăcată în pantaloni. 30 de ţinute
Pentru ca look-ul tău să nu fie lipsit de eleganţa necesară unui eveniment special, asociază-i cu un top dintr-un material cu aspect preţios, precum mătasea sau satenul
Pantalonii din stofă cu talie înaltă formează împreună cu un top tip corset sau unul scurt o ţinută ideală pentru evenimentele speciale la care participi, în mod deosebit la cele formale, la care stilul elegant este obligatoriu.
Pentru ca lookul tău să nu fie unul lipsit de strălucirea necesară unei petreceri, asociază o pereche de pantaloni drepţi, din stofă, cu o bluză dintr-un material cu aspect preţios, precum mătasea şi satenul. De asemenea, îi poţi asorta cu succes cu un top acoperit parţial sau în întregime cu paiete, mărgele sau aplicaţii metalice strălucitoare. Vei echilibra astfel stilul clasic şi masculin al pantalonilor cu feminitatea şi strălucirea topului.
Un alt model de pantaloni care se potriveşte de minune cu evenimentele speciale sunt cei foarte largi, din materiale fluide, delicate. Imită perfect o fustă, deşi la o privire mai atentă se observă că este vorba despre cu totul altceva, iar tocmai acest detaliu îi face foarte interesanţi.
Pentru petrecerile informale, stilul de pantaloni pe care poţi să-l abordezi este extrem de variat. Dar una dintre tendinţele momentului include pantalonii acoperiţi cu paiete sau cei din materiale strălucitoare, cu un aspect metalizat. Îi poţi asorta cu un top simplu, într-o culoare neutră, pentru a echilibra ţinuta.
Nu uita nici de pantalonii cu imprimeuri masive, îndrăzneţe, care vor atrage toate privirile asupra ta.