39
Paltoane de toamnă - Ce modele sunt în tendințe în acest an
Modă · Moda de la A la Z / 12.10.2018

Odată cu instalarea zilelor răcoroase de toamnă, paltonul devine de nelipsit din ținutele tale. Dar dacă e momentul să-ți cumperi un palton și nu știi ce se poartă, trebuie să afli ce paltoane de toamnă sunt în tendințe în acest an.

Descoperă 9 paltoane de toamnă care sunt în trend sezonul acesta:


Palton cu cordon

Meghan Markle este un fan al acestui model de palton. Și are motive întemeiate: paltoanele cu curea sau cordon sunt feminine, elegante și comode. Poartă un astfel de palton cu pantaloni țigaretă și un pulover din cașmir, iar rezultatul este o ținută impecabilă. Un alt avantaj al acestui tip de palton este faptul că îl poți include și în ținutele sofisticate de seară  sau pentru evenimete speciale.

Palton negru, simplu

O investiție pe termen lung, care nu ar trebui să lipsească din garderoba ta. Este vorba despre paltonul simplu, cu o croială dreaptă, clasică. Nu se va demoda niciodată și este în trend în fiecare toamnă și iarnă, inclusiv în acest sezon. Paltonul clasic se potrivește perfect cu ținutele tale pentru birou sau cele pentru întâlniri formale, interviuri etc.

Palton de tip statement

Festivalurile de modă pentru colecțiile toamnă-iarnă 2018/2019 au fost dominate de paltoanele statement, cu modele îndrăznețe și nonconformiste. Dacă îți place să ieși în evidență, atunci un astfel de palton este alegerea perfectă pentru tine. Modelele colorate, cele cu imprimeuri sau cele în nuanțe metalice sunt numai câteva dintre numeroasele opțiuni din care poți alege.

Paltoane de culoare roșie

Roșul este una dintre culorile dominante ale acestui an, fiind în trend și în sezonul de toamnă-iarnă. Alege un palton de culoare roșie, care te va ajuta să transformi radical orice ținută. Vei aduce o pată de culoare care inspiră îndrăzneală și un spirit rebel, nonconformist. 

Palton animal print

Stilul animal print a devenit deja un imprimeu clasic, ce nu se demodează niciodată. Sezonul acesta se poartă paltoanele animal print, dar nu este cazul să te limitezi la imprimeul leopard, cel mai des întâlnit. Încearcă modele cu print de tip zebră sau tigru, iar dacă îl preferi pe cel de tip leopard, încearcă unul în nuanțe mai puțin obișnuite, precum gri sau brun.

Palton roz pastelat

Culoarea roz poate că nu este prima ta opțiune pentru zilele de toamnă, dar tocmai pentru că îți oferă un look surprinzător este în tendințe sezonul acesta. Alege un palton cu o croială feminină și optează pentru un ton pudrat de roz pastel. Va oferi un plus de luminozitate și culoare ținutelor tale de toamnă în tonuri predominant închise.

Palton din blană artificială

Blana naturală este deja un subiect tabu în lumea modei, cele mai multe branduri înlocuind-o cu variante sintetice, pentru a preveni cruzimea împotriva animalelor. Iar variantele sintetice de blană sunt la fel de confortabile și frumoase, dar și mult mai accesibile. Alege-le pe cele în nuanțe intense precum galben, roșu bordeaux, teracotă sau optează pentru cele albe sau crem, în tendințe sezonul acesta.

Paltoane în nuanțe strălucitoare

Fie că alegi o nuanță metalică, fie că optezi pentru un palton lăcuit, cu o strălucire discretă, în mod sigur vei întoarce toate privirile dacă alegi o astfel de piesă. Paltoanele din piele lăcuită, din PVC sau cele vopsite în nuanțe metalice se numără printre trendurile statement ale acestui sezon.

Palton de tip capă

Designerii au avut o mulțime de propuneri în materie de paltoane pentru toamna 2018. O croială aparte care s-a făcut în mod deosebit remarcată în cadrul prezentărilor de modă este cea a paltonului de tip capă. Este o piesă șic, feminină și este perfectă pentru a crea ținute stratificate.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro