Brandul de modă românesc PERSON-A anunță deschiderea primului showroom și lansează cea de-a treia colecție
Modă · Moda de la A la Z / 23.10.2024

PERSON-A, unul dintre cele mai noi branduri românești, anunță deschiderea primului magazin individual din România, începând cu 7 noiembrie 2024. Odată cu deschiderea showroom-ului, clienții vor putea admira atât piese vestimentare din primele colecții, cât și ținute din cea mai recentă colecție, RHYTHMS.

Aflat pe strada Intrarea Bitolia 58, noul magazin invită clienții să pășească în universul PERSON-A, redefinind astfel experiența cumpărăturilor prin ținute atemporale, care transced trendurile pasagere. Pentru a oferi o experiență completă, accesul în magazin se va face pe bază de programare.

“Acest spațiu înglobează esența PERSON-A și reprezintă un pas firesc în călătoria brandului,  în care granițele dintre noi înșine și imaginea pe care vrem s-o arătăm celorlalți se întrepătrund, oferind o experiență de autodescoperire. Spațiul oferă o atmosferă intimă prin nuanțele de alb, iar juxtapunerea între texturile moi și suprafețele dure simbolizează dialogul dintre putere și vulnerabilitate, dar și dintre identitatea fixă și fluiditatea personalității. De asemenea, un alt element important este reprezentat de oglinzile care reflectă imaginea vizitatorului, marcând astfel ideea de introspecție și dualitate”

, a menționat Daniel Gavrilă, designer PERSON-A .

Despre noua colecție


RHYTHMS
, cea de-a treia colecție PERSON-A, este disponibilă acum online pe www.person-a.com. Inspirată de formele atemporale ale sculpturii contemporane și de liniile simple ale minimalismului, colecția cuprinde 20 de piese vestimentare (rochii, jachete, bustiere, fuste și pantaloni). Paleta de culori a colecției spune o poveste a contrastelor, iar principalele nuanțe sunt negru, alb și roșu.

“Cred că această colecție este în primul rând despre transformare. Decolteurile adânci și tăieturile asimetrice sunt echilibrate de linii precise, formând ținute structurate, dar în același timp fluide. De asemenea, nasturii acoperiți aduc un aer glam, în timp ce nasturii aurii servesc drept accente îndrăznețe, iar decupajele de pe mâneci și fuste oferă un dinamism aparte, invitând la mișcare și libertate“

, a menționat Daniel Gavrilă, designer PERSON-A.



Materialele naturale precum crepul, lâna virgină, jacquard-ul în carouri, crepul de lână și pielea sunt îmbinate cu grijă pentru a oferi o experiență senzorială aparte. Texturile bogate evocă o senzație tactilă luxuriantă, în timp ce natura lor versatilă asigură purtarea cu ușurință atât pe timp de zi în contexte office, cât și în cadrul unor evenimente de seară.

Despre PERSON-A


PERSON-A (pronunțat Persona sau Person A) este un brand de haine ce are la bază minimalismul deconstruit învăluit într-o atmosferă luxuriantă. Înființat în 2023 și născut dintr-o viziune cinematografică, PERSON-A și-a propus să cuprindă esența eleganței contemporane, dar în același timp să ofere o imagine dezirabilă și puternică. De asemenea, misiunea PERSON-A este să producă articole vestimentare în număr limitat, construind un stil care transcende tendințele trecătoare.


Călătoria brandului poate fi urmărită pe pagina de Instagram PERSON-A și pe www.person-a.com.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro