18
20 de broderii uimitoare ale unei rusoaice. Par picturi realizate pe voal
Katerina Marchenko este o artistă din Moscova care se folosește de ața colorată pentru a realiza adevărate picturi pe voal.
Creațiile sale sunt spectaculoase datorită atenției cu care tânăra rusoaică realizează fiecare detaliu.
Katerina realizează broderii detaliate ce reprezintă animale, păsări, flori, insecte, portrete, siluete sau detalii anatomice. Aripile păsărilor și îngerilor imaginați de artistă par să aibă dimensiune, iar ochii pe care aceasta îi creează au acea strălucire care îi fac să pară reali.
Citește și:
Citește și: O adolescentă și-a creat și pictat singură rochia de bal. Rezultatul e spectaculos și a devenit viral pe rețelele de socializare!
De obicei, artista sare peste partea de schiță și începe fiecare nouă broderie doar cu un contur, apoi lasă frâu liber imaginației și improvizației pentru a decide cum va arăta proiectul final. Katerina a dezvăluit pentru colossal.com că tehnica sa este inspirată din modă, în special de moda haute couture. Un curs de cusut pe care l-a urmat în anul 2016 a inspirat-o să creeze o broderie pe o bluză din tule, iar în anul următor a absolvit un curs de broderie la celebra Ecole Lesage din Paris.
„Brodatul este un proces meditativ care mă ajută să mă calmez și să-mi adun gândurile”, a declarat Katerina Marchenko, citată de Colossal, adăugând că imaginile pe care le alege sunt cele prin care simte că își poate exprima emoțiile.
Descoperă câteva dintre cele mai frumoase broderii ale tinerei artiste.
Foto: Instagram/kathrin_marchenko
Foto: Instagram/kathrin_marchenko