Modă: 5 secrete ca să recunoşti produsele de firmă false
Modă · Features / De Ileana Voicu Ghinea, 23.01.2011

De foarte multe ori ni se întâmplă să trecem pe stradă pe lângă o domnişoară sau o doamnă şi să admirăm poşeta Louis Vuitton pe care o poartă sau pantofii Prada.

De foarte multe ori ni se întâmplă să trecem pe stradă pe lângă o domnişoară sau o doamnă şi să admirăm poşeta Louis Vuitton pe care o poartă sau pantofii Prada. Apoi, involuntar, ne întrebăm ce job poate să aibă ca să-şi permită o astfel de piesă care, pe lângă aspectul ireproşabil, ţinuta de remarcat, are un preţ pe care puţine dintre noi îşi permit să-l plătească.

Data viitoare când vei trece pe lângă o astfel de persoană, sfatul nostru este să te gândeşti de două ori înainte să-ţi pui întrebările de mai sus, pentru că, în ziua de astăzi, abilitatea comercianţilor şi a producătorilor de a-ţi vinde produse de firmă false este "extrem de" ridicată. Atenţia aceasta sporită îţi este benefică şi ţie, pentru că te va ajuta cu siguranţă atunci când vei dori să-ţi achiziţionezi un produs de firmă.


Creatorul de modă Elena Perseil (foto) ne-a vorbit puţin despre acest subiect, explicându-ne punctual care sunt elementele la care trebuie să ne uităm atunci când ne cumpărăm un astfel de produs, în aşa fel încât să nu irosim bugetul pe produse false.

1. Finisajele sunt cele mai importante


Primul aspect la care trebuie să fii atentă atunci când vrei să-ţi cumperi un produs de designer sunt finisajele. În cazul produselor originale, acestea sunt extrem de bine realizate, cu meticulozitate. Nu vei vedea aţele ieşite în afară, nu vei vedea un singur rând de cusătură. În aceste cazuri finisajul propriu-zis este ascuns, în aşa fel încât poţi descoperi cu încântare că un astfel de produs poate fi purtat şi pe faţă şi pe dos, fără să se observe acest lucru.




2. Unitatea creaţiei


Stilul de lucru al designerul îşi pune clar amprenta asupra fiecărui produs pe care-l creează. Bunăoară este extrem de uşor, din acest punct de vedere, să observi produsele originale şi produsele false. Înainte să te decizi asupra unui produs, este de preferat să "faci cunoştinţă" cu întreaga gamă de piese vestimentare realizate de designerul respectiv, în aşa fel încât, atunci când observi neconcordanţe, să le şi taxezi.



3. Calitatea materialului


Aici intervin capacităţile tale senzoriale care-ţi vor dicta, cu siguranţă, ce este original şi ce nu este. Atunci când vei pipăi materialul îţi vei da seama în primul moment dacă acela este produsul pe care-l cauţi sau dacă nu este. Aşadar, atunci când piesa respectivă este realizată de un designer, materialul este plăcut la atingere, pentru că este ales cu atenţie şi la un preţ care să justifice calitatea, spre deosebire de piesele de duzină care sunt realizate dintr-un material de proastă calitate, din fibre artificiale.




4. Preţul spune totul


Pentru că tot am adus vorba de preţ în rândurile de mai sus, acesta este un alt aspect extrem de important în evaluarea unui produs. Este evident faptul că preţul produselor originale este mult mai ridicat decât cel al produselor false şi, în acest caz, există şi o explicaţie logică. Bunoară, însuşi procesul de producţie al acestor produse este mult mai complicat, iar calitatea produsului finit este atent supravegheată de oameni care sunt angajaţi special pentru acest job. Toate aceste aspecte costa, iar acest lucru se simte în preţul produsul şi, evident, în calitatea lui.




5. Accesoriile şi aplicaţiile fac legea


Acestea sunt iarăşi aspecte extrem de importante. În acest caz trebuie să fii atentă la cum sunt aplicate inserţiile metalice, ştrasurile, paietele sau mărgelele. Aceste lucruri pot fi uşor observate la genţi, pantofi, acolo unde toate aceste aspecte necesită atenţie maximă. În plus şi forma lor este extrem de importantă. Designerii care lucrează astfel de piese, se folosesc de nişte matriţe perfecte, care fac ca ovalul să fie oval, cercul să fie cerc. De asemenea, imprimeurile trebuie sa fie perfecte, lumina nu trebuie să difuzeze, culoarea trebuie să fie uniformă, nemaivorbind de tricoturi, unde ochiurile trebuie să fie simetrice de la început până la final.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro